2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoZece mii de militari, din 14 țări, se antrenează în România. Republica...

Zece mii de militari, din 14 țări, se antrenează în România. Republica Moldova este alături de NATO

Zece mii de militari, din România și din alte 13 țări, se antrenează în România în această perioadă, în cadrul exercițiului multinațional denumit „SABER GUARDIAN 23”.

Ceremonia de deschidere a exercițiului s-a desfășurat, la data de 29 mai 2023, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan” (județul Galați), al Armatei Române. La ceremonie au asistat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

La exercițiul SG23 participă, în perioada 29 mai – 9 iunie, aproximativ 10.000 de militari, cu peste 1700 de mijloace tehnice. Peste 5.000 dintre militarii participanți sunt din România. Militarii străini provin din 13 țări. Dintre acestea, 12 țări sunt membre NATO. În plus, participă și militari din Republica Moldova, care este țară neutră, dar parteneră cu NATO. Forțele Terestre ale SUA (US Army) au anunțat că, dintre cei 5000 de militari străini care participă la Saber Guardian 2023, circa 2400 sunt militari americani. Din punctul de vedere al SUA, acest exercițiu va proba capacitatea lor de a disloca rapid trupe și echipament militar în zona de operații din Europa. De exemplu, la Saber Guardian 23, militarii americani vor realiza și trageri cu faimoasele sisteme de rachete HIMARS.

Totuși, exercițiul este condus de Comandamentul Forțelor Întrunite al Armatei Române. „SABER GUARDIAN 23” reprezintă cea mai amplă și complexă activitate multinațională de instruire din anul 2023 de pe teritoriul României. Militarii se vor antrena în poligoane și facilități militare de instruire din România. Acestea sunt Centrul Național de Instruire pentru Luptă „Getica” din Cincu, județul Brașov, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din localitatea Smârdan, județul Galați, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din localitatea Babadag, județul Tulcea, Poligonul de tragere sol-aer din cadrul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia și Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța. Acțiuni de instruire se vor derula și în poligoanele Slobozia, Bordușani (județul Ialomița), Vărsătura și Frecăței (județul Brăila).

„SABER GUARDIAN 23 continuă seria de exerciții începută în anul 2013 și se execută bienal, fiind conceput pentru intensificarea interoperabilității într-o gamă largă de misiuni pentru țările membre ale NATO și țările partenere. Activitățile de instruire planificate cuprind deplasări terestre în cadru tactic, forțări ale cursurilor de apă, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă cu tehnica tuturor categoriilor de forțe, parașutări, precum și activități cu specific medical de evacuare și tratament al răniților”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Sistemele HIMARS, folosite și în războiul din Ucraina, vin în România

Forțele Terestre ale Statelor Unite (US Army) au anunțat, la data de 24 mai 2023, că militarii americani vor aduce în România, la exercițiul Saber Guardian, și faimoasele lansatoare HIMARS. Acestea sunt sisteme de rachete sol – sol, care pot lovi ținte aflate la mare distanță, chiar pe teritoriul inamic. Este același tip de armă pe care militarii ucrainenii o folosesc cu succes în războiul contra Rusiei. Acum, în România, o brigadă de artilerie a SUA va executa misiuni de „infiltrare rapidă” cu sisteme de rachete HIMARS. Pe de altă parte, scenariul Saber Guardian 2023 include și un “răspuns la amenințarea chimică, biologică, radiologică sau nucleară simulată”, a precizat US Army.

La începutul anului 2023 s-a desfășurat cel mai recent bilanț al Statului Major al Apărării. În acel context, ministrul Apărării anunța că Saber Guardian reprezintă o secvență importantă din seria Defender Europe 23, condusă de Forțele Terestre ale SUA în Europa și Africa. Saber Guardian se desfășoară, în prezent, pe teritoriul României.

“Ne vom pregăti pe toate palierele, pe scenarii întrunite ale acțiunilor militare terestre, aeriene, navale și în spațiul virtual. Ne vom antrena cu tehnica nou intrată în dotare, vom utiliza lecțiile învățate din conflictele actuale, alături de aliați și parteneri”

Angel Tîlvăr,

Ministrul Apărării Naționale

Președintele Klaus Iohannis este cel care anunțase, încă din anul 2022, că, în anul 2023, bugetul Apărării va fi mărit de la 2 la sută din PIB, cât a fost în anul 2022, la 2,5 la sută din PIB. Majorarea bugetului Apărării a fost decisă de România imediat după ce Rusia a început războiul din Ucraina, război care continuă și în acest moment.

„Încă un pas înainte prin creșterea bugetului Apărării la 2,5 la sută din PIB, pentru a spori capacitatea Armatei de a-și îndeplini misiunile încredințate și să conferim României și mai multă credibilitate în exercitarea rolului de pilon regional de securitate”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Anul 2023 ar fi primul an în care Armata Română beneficiază de un buget majorat, reprezentând 2,5 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) al țării.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă