25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalAnaliză Bloomberg: Prețul gazelor ajuns la un nivel scăzut ar trebui să...

Analiză Bloomberg: Prețul gazelor ajuns la un nivel scăzut ar trebui să reducă inflația

Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut la cel mai redus nivel de la mijlocul lui 2021, ceea ce ajută la inversarea unei tendinţe de explozie a inflaţiei şi constituie o veste bună pentru consumatori, transmite Bloomberg.

La hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures la gaze au scăzut timp de opt săptămâni la rând şi sunt sub 25 de euro pentru un un Megawatt-oră, cel mai redus nivel de după luna mai 2021.

Reducerea cu două treimi a cotaţiilor futures la gaze în acest an a slăbit nu doar presiunile la adresa bugetelor gospodăriilor dar a subminat şi una pârghiile de care dispune preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi anume capacitatea de a reduce livrările de gaze către Europa.

În condiţiile în care unii traderi susţin că, pe termen scurt, preţurile ar putea ajunge chiar şi în teritoriul negativ în vara acestui an, imaginea este complet diferită de cea din luna mai a anului trecut. Atunci cotaţiile futures erau de patru ori mai mari decât cele din prezent iar ţările europene au fost forţate să revină la producţia de electricitate pe bază de cărbune, pentru a putea asigura furnizarea de electricitate după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze.

Creşterea importurilor de gaze naturale lichefiate pentru înlocuirea livrărilor ruseşti a ajutat la reducerea cotaţiilor, precum şi vremea relativ blândă din timpul iernii, care a făcut ca regiunea să nu recurgă prea mult la rezervele de gaze din depozite. În prezent gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este de aproape 67%, peste media multianuală de aproximativ 50% pentru acest moment al anului. În cazul Germaniei, gradul de umplere a depozitelor de gaze este de 73%, arată datele furnizate de Gas Infrastructure Europe.

Un alt factor este încetinirea activităţii economice, care a jucat un rol important prin diminuarea consumului de energie. Revenirea economiei chineze a pierdut din elan, sectorul manufacturier european este în criză iar Germania a intrat în recesiune în primul trimestru.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă