15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialDOCUMENT. Simularea Evaluarea Națională, pe broșuri

DOCUMENT. Simularea Evaluarea Națională, pe broșuri

Potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare din teritoriu, obținută de RL, subiectele de la simularea Evaluării Naționale, vor fi rezolvate de elevii care se află acum în clasa a VIII-a pe broșuri tip.

“Subiectele pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt redactate sub forma unei broșuri și se vor tipări față-verso, așa cum sunt transmise de către CNPEE. Tipărirea față-verso este obligatorie pentru a se putea realiza secretizarea lucrării. Broșura se capsează pe marginea din stânga de trei ori (partea de sus, mijloc și partea de jos), înainte de distribuirea acesteia către candidați”, se arată la punctul 4 al adresei Ministerului Educației.

 

Folosirea ciornei

Candidații de la simularea Evaluării Naționale pot folosi și ciorne.

“Pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare; candidatul rezolvă subiectele pe ciornă și scrie subiectele direct pe broșură. Broșura conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care candidatul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea”, se mai precizează în documentul citat.

Candidații pot solicita și pagini tip adiționale la broșură.

“Pe lângă subiectele redactate sub forma unei broșuri prevăzute la pct. 4, CNPEE transmite, la fiecare probă, un fișier cu două pagini liniate care se vor tipări față-verso pe o foaie. Aceasta este distribuită la cererea candidatului, pentru situația în care spațiile din broșură pentru redactarea răspunsului nu sunt suficiente. Numerotarea acestor pagini se face în continuarea numărului de pagini prevăzut în broșură, în spațiul alocat, de către profesorul asistent. Paginile suplimentare se capsează la broșură”, se mai menționează în adresa ministerului de resort.

Securizarea lucrărilor se va realiza și prin aplicarea ștampilei unității de învățământ preuniversitar.

“Ștampila unității se aplică înaintea predării lucrărilor, la interiorul broșurii, la mijlocul paginilor, conform modelului notarial (jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta), astfel încât să marcheze fiecare dintre paginile broșurii”, se mai notează în adresa Ministerului Educației.

Reprezentanții Ministerului Educației au precizat, pentru RL, că nu a fost luată încă o decizie privind forma în care se va susține Evaluarea Națională, acest lucru însemnând că nu este stabilit că broșurile tip vor fi utilizate și la examenul propriu-zis.

Elevii afalți acum în clasa a VIII-a au mai susținut evaluări pe acest model și în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

Inițial, era stabilit ca subiectele să fie formulate după modelul testelor PISA.

Cel puțin pentru acest an, ministerul a renunțat la transdisciplinaritate.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...
Ultima oră
Pe aceeași temă