11.7 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăInternaționalMai mulți israelieni au fost arestați în EAU pentru uciderea unui compatriot

Mai mulți israelieni au fost arestați în EAU pentru uciderea unui compatriot

Mai mulţi israelieni au fost arestați în Emiratele Arabe Unite(EAU) pentru uciderea unui compatriot, au anunţat miercuri seară autorităţile din Dubai, notează AFP.

„Poliţia din Dubai a făcut cunoscut că a arestat mai mulţi israelieni după ce au agresat şi au cauzat moartea unui alt cetăţean israelian”, a declarat Consiliul naţional al presei, un organism oficial.

„Persoanele acuzate vor fi aduse în faţa ministerului publice din Dubai pentru continuarea procedurii judiciare”, a adăugat el.

Circumstanţele în care a avut loc acest incident sunt neclare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe israelian a indicat pentru AFP că un „cetăţean israelian în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost înjunghiat mortal la Dubai”, miercuri, potrivit agerpres.ro.

Mai mulți israelieni au fost arestați în EAU pentru uciderea unui compatriot, crimele la Dubai fiind foarte rare

Autorităţile locale anchetează cazul, a precizat acesta.

Crimele sunt rare la Dubai, principala destinaţie turistică a Emiratelor Arabe Unite care se mândresc că sunt un loc sigur.

Emiratele au primit sute de israelieni de când această federaţie şi Israelul au semnat în 2020 un acord de normalizare a relaţiilor diplomatice bilaterale, sub egida Statelor Unite.

În cadrul acestor aşa-numite Acorduri Avraam, Marocul şi Bahreinul au semnat acorduri similare, mai scrie AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă