20.6 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăPoliticăMesajul lui Ciucă adresat profesorilor: “Dialogul este calea!”

Mesajul lui Ciucă adresat profesorilor: “Dialogul este calea!”

Nicolae Ciucă a transmis că problemele profesorilor sunt reale și că trebuie rezolvate, iar dialogul este singura cale.

‘În primul rând, vreau să transmit că problemele profesorilor sunt reale şi orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată.

Guvernul face eforturi pentru a găsi soluţiile cele mai bune atât pentru ei, cât şi pentru toţi românii. Am stabilit astăzi împreună cu sindicatele câteva direcţii şi măsuri, care arată buna noastră credinţă şi eforturile sincere pe care le depunem pentru îmbunătăţirea condiţiilor salariale, şi nu numai, din sistemul de învăţământ românesc.

Dialogul este întotdeauna calea. De aceea, am invitat sindicatele la discuţii. Le transmit profesorilor că suntem pe un teren al deschiderii şi empatiei.

Eu nu văd altă soluţie decât cea a dialogului până ce avem o rezolvare. Reiterez disponibilitatea mea şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât”, a scris Ciucă pe Facebook.

Potrivit acestuia, problemele discutate la întâlnirea de duminică se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie, iar după dialogul cu partenerii sociali, proiectul va fi înaintat Parlamentului la 1 septembrie, scrie Agerpes.

‘De asemenea, au fost propuse stimulente financiare pentru debutanţi şi pentru cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate. Guvernul îşi menţine angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în Anexa 8, din completarea aplicării Legii salarizării 153/2017. Măsura va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi prevăzute în Anexa 8”, a amintit prim-ministrul.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă