26.1 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentMesaj RO-ALERT. Ursoaică şi puii ei, în localitate Racovița

Mesaj RO-ALERT. Ursoaică şi puii ei, în localitate Racovița

În localitatea sibiană Racovița, o ursoaică și doi pui au fost zăriți plimbându-se, iar locuitorii au primit un mesaj RO-ALERT.

”Având în vedere sesizarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona localităţii Racoviţa, la faţa locului s-a constituit echipa de intervenţie formată din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, astfel cum este prevăzut în OUG nr. 81 din 21 iulie 2021 – privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, anunţă ISU, potrivit Agerpres.

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu s-a deplasat imediat în localitatea Racoviţa pentru asigurarea măsurilor de ordine şi de protecţie.

”Le reamintim cetăţenilor ca atunci când sesizează prezenţa unui urs să nu se apropie de acesta şi să apeleze imediat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, transmite sursa citată. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Capitala pierde angajați, dar șomajul rămâne la un nivel minim. Salariile și pensiile au crescut

Câștigul salarial mediu brut a ajuns la 12.737 de lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecutNumărul angajaților din București a continuat...

Cod galben de furtuni în 26 de județe și în București. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

În regiunile vizate sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/hAdministrația Națională de Meteorologie (ANM)...

Oana Gheorghiu: Reforma companiilor de stat a rupt Coaliția

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că adevăratul moment de ruptură din coaliția de guvernare a fost declanșat de tentativa de reformare a companiilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă