17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăAngajări la Constanța! O firmă scoate la bătaie 500 de posturi

Angajări la Constanța! O firmă scoate la bătaie 500 de posturi

Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul piețeilocale de business process outsourcing (BPO), vizează dezvoltarea business-ului și pentru centrul de contact pe care îldeține în Constanța. În acest sens, compania are deja în plan recrutarea a cca. 500 de noi colegi pentru biroul din zonă, până la finalul anului. 

“Centrul de suport din Constanța a fost inaugurat în 2019, fiind cel de-al 7-lea hub CGS pe plan local. Încă de la lansare, acesta a avut performanțe peste medie și, din acest motiv, business-ul destinat acestui birou a crescut constant și a generat, astfel, nevoia de a atrage noi talente. În acest moment, în hub-ul din Constanța activează 200 de angajați, unii dintre ei remote”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România. 

Potrivit afirmațiilor sale, zona Constanța oferă companiei, în acest moment, posibilitatea de a angaja 500 de persoane până la final de an. Pozițiile deschise sunt atât pentru lucrul de la birou, cât și remote. Noii colegi vor deservi proiecte similare cu cele pe care compania le operează deja în celelalte centre CGS România, din zona tehnică, de vânzări și customer service. De asemenea, și în Constanța, compania americană va oferi salarii și beneficii peste media pieței locale și naționale. 

În ceea ce privește profilul candidaților vizați, CGS România dorește recrutarea de tineri care își doresc poziții în cadrul cărora să performeze și să aibă acces la un plan de carieră pe termen lung, cu posibilitatea de evoluție. De asemenea, CGS vizează vorbitori de limba engleză, franceză, romană și turcă, cu abilități de negociere și gestionare a relației cu clienții.

“Dincolo de orice, suntem în căutarea unor colegi care să aibă dorința de a învăța, de a se dezvolta, de a deprinde aptitudini noi. În plus, CGS România propune un mod de lucru centrat pe nevoile angajaților, pe un mod de lucru în care colegii se sprijină și se susțin. Tocmai din acest motiv, este important de menționat că echilibrul dintre viața personală și cea profesională este un aspect extrem de important pentru noi”, a mai spus Vladimir Sterescu. 

Conform declarațiilor sale, printre pozițiile deschise pentru centrul de suport din Constanța se numără cele de Consultant relații clienți, Specialist Tehnic nivel 1 sau 2, sau Specialist vânzări.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

Cum îţi promovezi afacerea când eşti la început de drum

Promovarea noului tău business, mai ales dacă nu ai la dispoziție un buget care să îţi permită să angajezi o agenție de marketing, poate...

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă