3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRusia susține că a interceptat două avioane NATO deasupra Mării Baltice

Rusia susține că a interceptat două avioane NATO deasupra Mării Baltice

Ministerul apărării de la Moscova a anunţat luni că a ridicat de la sol un avion de vânătoare pentru a împiedica pătrunderea unor patrule aeriene franceze şi germane în spaţiul aerian rus, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Rusia afirmă că au fost implicate un avion de patrulare german P-3C Orion şi unul de monitorizare antisubmarin Atlantique-2 al marinei militare franceze. După ce avionul de vânătoare rusesc Su-27 a pornit în misiune, cele două „ţinte aeriene” care se îndreptau spre frontieră s-au îndepărtat de Rusia, iar aparatul Suhoi din flota baltică a Rusiei a revenit la bază.

„Zborul avionului de vânătoare rusesc s-a desfăşurat cu respectarea strictă a regulilor internaţionale de utilizare a spaţiului aerian de deasupra apelor neutre, fără a traversa rute aeriene şi fără a se apropia periculos de o aeronavă străină”, a asigurat ministerul.

AFP observă că în ultimii ani a crescut frecvenţa incidentelor în care sunt implicate avioane ruseşti şi ale NATO, chiar şi înainte ca Rusia să declanşeze războiul împotriva Ucrainei.

Agenţia menţionează câteva astfel de incidente mai recente. La începutul lui mai, un avion de vânătoare rusesc a periclitat prin apropierea excesivă un avion al grănicerilor polonezi desfăşurat deasupra Mării Negre pentru Frontex (agenţia UE pentru paza frontierelor externe). În aprilie, un avion al marinei germane care se apropia de frontiera rusă din Marea Baltică a fost interceptat de un avion de vânătoare rusesc. În martie, avioane de vânătoare ruseşti s-au îndreptat spre o dronă americană Reaper MQ-9 deasupra Mării Negre; aparatul de zbor fără pilot s-a prăbuşit în mare, în urma manevrelor, iar incidentul a provocat un moment de tensiune suplimentară între Moscova şi Washington. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă