21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSportFotbalSergio Busquets părăsește Barcelona după 18 ani de activitate

Sergio Busquets părăsește Barcelona după 18 ani de activitate

Fundașul Sergio Busquets a confirmat că va pleca de la Barcelona la finalul sezonului, după 18 ani petrecuți la club.

Fostul mijlocaș spaniol, în vârstă de 34 de ani, a jucat 718 meciuri pentru Barcelona – al treilea cel mai mare număr de meciuri din istoria clubului, scrie BBC.

În palmaresul său cucerit cu Barca se numără opt titluri de campion în La Liga, șapte Copa del Reys, șapte Supercupe ale Spaniei și trei Ligi ale Campionilor.

“A venit momentul!”

“Deși nu a fost o decizie ușoară, cred că a venit momentul”, a declarat Busquets.

“A fost o călătorie de neuitat”, a adăugat el. “Întotdeauna am visat să joc în acest tricou și pe acest stadion. Realitatea a depășit toate visele mele.

A fost o onoare, un vis, un motiv de mândrie și a însemnat totul să apăr și să reprezint această emblemă timp de atâția ani.

Dar totul are însă un început și un sfârșit. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut posibil acest lucru, din prima până în ultima zi”.

Busquets s-a alăturat clubului în 2005 ca jucător de tineret, evoluând la echipa a doua a Barcei, înainte de a debuta în prima echipă sub comanda antrenorului Pep Guardiola, într-un meci de campionat din 2008 împotriva Racing Santander.

Mijlocașul defensiv, care a câștigat, de asemenea, trei Supercupe ale Europei și trei Cupe Mondiale ale Cluburilor cu giganții spanioli, este pe cale să își încheie cariera la Barcelona cu un al nouălea titlu de campion.

Echipa lui Xavi are 13 puncte avans în fruntea La Liga, cu cinci meciuri rămase de disputat.

În cei 15 ani petrecuți la echipa de seniori, a marcat 18 goluri și a oferit 40 de pase de gol.

Anunțând decizia lui Busquets de a părăsi Nou Camp, Barcelona l-a descris pe acesta ca fiind “unul dintre cei mai buni jucători care au reprezentat vreodată clubul”.

Fostul căpitan al Spaniei s-a retras din fotbalul internațional în decembrie, după ce a câștigat Cupa Mondială din 2010 și Campionatul European din 2012 cu naționala sa.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă