12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăPoliticăUDMR iese de la guvernare, dacă pierde Ministerul Mediului

UDMR iese de la guvernare, dacă pierde Ministerul Mediului

Formațiunea UDMR iese de la guvernare, dacă în noul guvern va pierde Ministerul Mediului, au avertizat surse din cadrul UDMR.

Această intenție a fost confirmată de Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, într-o intervenție telefonică la postul Digi 24. “Nu este o amenințare, nu este nicio supărare. Rotativa nu ne privește, rotativa privește PNL și PSD. Cum să spui că mai vrei un minister în această rotativă?”, se întreabă liderul deputaților UDMR.

Potrivit acestuia, UDMR va lua o decizie dacă rămâne sau nu la guvernare “în cursul acestei săptămâni”.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, marți, că PNL n-a cerut niciun minister dintre cele pe care le deține UDMR. “Sub nicio formă și pe nicio cale nu s-a cerut vreun portofoliu de la UDMR”, a subliniat Ionuț Stroe.

În aceste zile, liderii celor trei partide ale Coaliției (PNL, PSD, UDMR) negociază formula viitorului guvern. Cea mai recentă întâlnire pentru negocieri avusese loc luni, 8 mai. Viitorul guvern, care se negociază acum, va fi condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Data la care funcția de premier va trece de la Nicolae Ciucă la Marcel Ciolacu poate fi cea de 29 mai 2023.

În guvernul actual, condus de Nicolae Ciucă, UDMR are un post de vicepremier și trei posturi de ministru. La Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ministru este Barna Tánczos. Acesta a declarat, marți, drept răspuns la întrebările jurnaliștilor, că UDMR a dorit să preia ministere pe un mandat complet, de patru ani, drept pentru care nici el nu-și pune problema să plece de la Ministerul Mediului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă