6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSerbia e în doliu: Mii de oameni plâng victimele împușcăturilor de la...

Serbia e în doliu: Mii de oameni plâng victimele împușcăturilor de la școala din Belgrad

Mii de oameni s-au adunat la Belgrad, Serbia, pentru a plânge împreună cu familiile victimelor unui atac dintr-o școală, miercuri seara (3 mai), aprinzând lumânări și depunând flori în fața clădirii unde un băiat i-a împușcat pe colegi, potrivit Reuters.

 În atacul planificat dinainte, tânărul de 13 ani a împușcat opt plus un agent de securitate, folosind două pistoale care îi aparțineau tatălui său, potrivit autorităților.

Poliția spune că băiatul a tras mai întâi în gardian și în trei fete pe un hol și apoi și-a împușcat profesorul și colegii lui la o lecție de istorie. Profesorul și șase elevi au fost internați, unii cu răni care le-au pus viața în pericol.

Serbia se pregătește de trei zile de doliu național.

Masacru în Serbia. Un elev a împușcat mortal nouă oameni. Opt îi erau colegi

Un elev de 14 ani a comis un adevărat masacru în Serbia, într-o școală din capitala țării, Belgrad.

Miercuri dimineață, băiatul de 14 ani, elev în clasa a șaptea, a împușcat mortal opt elevi și pe unul dintre paznicii din școală. Alte șapte persoane sunt rănite. Răniții sunt șase elevi și o profesoară.

Autorul crimelor a fost reținut de polițiști. Se pare că el era un elev cu rezultate foarte bune la învățătură și nimic nu a lăsat să se vadă ce intenții ar avea. Totuși, șeful poliției din Belgrad a anunțat, imediat după acest incident, că se pare că elevul și-a pregătit atacul timp de o lună.

Elevul a intrat înarmat în școală și l-a împușcat mai întâi pe paznic. Apoi se pare că a intrat în clasa lui, unde a tras mai întâi în profesoara de istorie, pe care a rănit-o. Apoi ar fi tras la întâmplare, ucigând opt elevi. Este vorba de șapte fete și un băiat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sistemul bancar românesc: Profit net de 11,7 miliarde de lei în primele 9 luni

Trimestrul al treilea a marcat o accelerare semnificativă, cu un profit de 4,1 miliarde de lei, în comparație cu 3,8 miliarde de lei în...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

Elon Musk lansează o inițiativă controversată. Ce le cere utilizatorilor X

Elon Musk, CEO-ul platformei X (fostă Twitter), a lansat o inițiativă controversată prin care încurajează utilizatorii să încarce pe platformă imagini și date medicale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă