16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSoluţia lui Tăriceanu pentru eliminarea problemelor de la alegerile din diaspora

Soluţia lui Tăriceanu pentru eliminarea problemelor de la alegerile din diaspora

“Având în vedere toate disfuncţionalităţile care au apărut pe 26 mai, chiar de ieri am depus, în atenţia Biroului permanent al Senatului şi a Biroului premanent al Camerei, o notă prin care solicit ca la şedinţa Birourilor permanente reunite să se ia în considerare posibilitatea constituirii unei comisii de cod electoral, care trebuie să modifice actualele prevederi, astfel încât să eliminăm aceste disfuncţionalităţi. Soluţia pe care o voi propune este aceea a votului prelungit anticipat”, a declarat, miercuri, Tăriceanu.

El a explicat că această măsură se referă la posibilitatea ca românii din străinătate să voteze timp de o săptămână.

“Adică, la secţia de vot din străinătate, românii să poată veni să voteze cu o săptămână înainte. Secţiile de vot să fie deschise cu o săptămână înainte, să fie deschise permanent pe durata săptămânii, în funcţie de disponibilitatea de timp, să vină să voteze fără să aibă presiunea aceasta a aglomerării din ziua votului. Fiecare care doreşte să îşi exercite votul să o poată face. Votul prin corespondenţă sau votul electronic presupun o serie de etape birocratice prealabile complicate, care nu duc la rezultat. De exemplu, votul prin corespondenţă a fost utilizat la votul trecut de numai 2.100 de persoane, conform statisticilor Ministerului de Externe. Deci, soluţia nu este una viabilă”, a conchis Tăriceanu.

Cele mai citite

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă