31.1 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăGradul de ocupare al locurilor de cazare de pe Valea Prahovei, ocupate...

Gradul de ocupare al locurilor de cazare de pe Valea Prahovei, ocupate de Paște

Circa 75% din locurile de cazare disponibile în staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt ocupate în perioada sărbătorilor pascale, iubitorii sporturilor de iarnă putând să schieze în condiţii încă foarte bune pe pârtiile de altitudine din Sinaia.

Reprezentantul Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa, a declarat pentru Agerpres, că la acest moment, gradul de ocupare a locurilor de cazare este de circa 75%, dar vânzările sunt încă deschise, însă, cel mai probabil, procentul nu va mai creşte mult, în condiţiile în care prognoza meteorologilor nu este favorabilă pentru zilele următoare.

Conform sursei citate, tarifele practicate de proprietarii de vile şi pensiuni pornesc de la 150-170 lei/persoană/zi şi ajung la 220-240 lei/persoană/zi.

În schimb, hotelurile au în ofertă pachete de Paşte.

Astfel, un pachet de trei nopţi la hoteluri de trei stele, în cameră dublă standard, costă între 2.700 de lei şi 3.150 de lei, incluzând cazare cu mic dejun, gratuitate pentru un copil de până la un an, cină festivă, concert live, primire tradiţională de Paşte, vânătoare de ouă pentru copii cu mascota iepuraş, a precizat Popa.

Un apartament într-o astfel de unitate de cazare costă între 4.000 şi 4.900 de lei, în funcţie de hotel, iar apartamentele care se închiriază în sistem hotelier au tarife între 550 lei şi 800 lei/noapte, a menţionat reprezentantul Centrului de Informare Turistică din staţiune.

Turiştii care se cazează la hotel beneficiază şi de acces gratuit la diverse facilităţi, precum centrul SPA şi piscină.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, în această staţiune sunt amenajate şi deschise toate pârtiile din golul alpin, iar condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă sunt foarte bune.

„Prognozele arată o creştere bruscă a vitezei vântului după prânz şi există riscul opririi instalaţiilor înainte de terminarea programului. Recomandăm achiziţia cartelelor pe puncte, care au valabilitate 180 de zile”, precizează sursa citată.

Primarul staţiunii Buşteni, Mircea Corbu, a declarat pentru Agerpres că în această staţiune sunt ocupate aproximativ 70% din locurile de cazare, iar turiştii care vor petrece aici sărbătorile pascale se vor putea distra în Fun Park-ul care se află la baza domeniului schiabil Kalinderu, vor putea face turul oraşului cu trenuleţul turistic şi vor putea participa la slujba de Înviere de la Mănăstirea Caraiman sau de la celelalte unităţi de cult din oraş.

La Azuga, gradul de ocupare a locurilor de cazare se încadrează în media zonei, fiind de 70%-75%, iar turiştii se vor putea plimba cu telegondola, cu ATV-urile, vor putea face excursii pe Valea Azugii sau plimbări cu bicicletele pe munte (mountain bike), spune primarul Ciprian Barbu.

Citește și:

Atenționare ANM. Cod galben de ceață în județul Constanța. Avertizare de vânt în Transilvania și Banat

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Grindeanu: Îmi este greu să îmi imaginez o colaborare guvernamentală cu AUR în actualele condiții

Peședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că, în acest moment, nu vede posibilă o colaborare guvernamentală cu AUR, invocând lipsa de încredere în...

Tot mai mulți ruși renunță la plățile cu cardul

Numerarul revine în prim-plan pe fondul războiului și al problemelor economiceUtilizarea banilor lichizi este în creștere în Rusia, pe fondul întreruperilor repetate ale internetului...

Messi pierde primul loc în cursa pentru Balonul de Aur! Un nou favorit a preluat conducerea

Finala Campionatului Mondial 2026 a schimbat ierarhia favoriților la câștigarea Balonului de Aur, iar Lionel Messi nu mai ocupă primul loc.Finala Campionatului Mondial 2026,...
Ultima oră
Pe aceeași temă