Loteria Română organizează sâmbătă tragerile speciale loto ale Sărbătorilor de Paşti, când vor avea loc trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40.
Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, joi, 13 aprilie şi duminică, 16 aprilie, nu vor avea loc trageri loto. Tragerile loto se vor difuza, în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”, începând cu ora 18:30.
Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc doua trageri: o tragere principală şi o tragere suplimentară.
Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: Loto 6/49 – 200.000 de lei; Joker – 100.000 de lei şi Loto 5/40 – 50.000 de lei.
Conform Loteriei, la tragerile loto de duminică, 9 aprilie, Loteria Română a acordat 25.846 de câştiguri în valoare totală de peste 2 milioane de lei.
La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 30,90 milioane de lei (peste 6,25 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,2 milioane de lei (peste 1,25 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,67 milioane de lei (peste 542.000 de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 459.000 de lei (peste 93.000 de euro).
La Loto 5/40 este în joc la categoria I un report în valoare de peste 669.000 de lei (peste 135.600 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 51.000 de lei (peste 10.000 de euro). La Super Noroc, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 19.000 de lei.
La tragerea Noroc Plus de duminică, 9 aprilie, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 369.674 lei. Biletul norocos a fost jucat la o staţie de plată parteneră.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!