21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternațional16 persoane au fost rănite luni într-un atac cu bombă asupra unui...

16 persoane au fost rănite luni într-un atac cu bombă asupra unui autobuz în sudul Siriei

Cel puţin 16 persoane au fost rănite luni într-un atac cu bombă care a vizat un autobuz în sudul Siriei, lângă graniţa cu Iordania, a anunţat agenţia de presă siriană SANA, atribuind atentatul unor “terorişti”, relatează AFP.

“Şaisprezece angajaţi ai zonei libere comune siriano-iordaniene au fost răniţi după ce terorişti au instalat un dispozitiv exploziv în autobuzul în care călătoreau”, a indicat agenţia SANA.

Atacul a avut loc într-o zonă din provincia Deraa, “în apropierea podului Saida pe autostrada Damasc-Amman”, potrivit agenţiei citate, potrivit agerpres.ro.

16 persoane au fost rănite în sudul Siriei, dar situația rămâne tensionată în provinci Deraa, centrul revoltei anti-sistem din 2011

Situaţia din provincia Deraa, centrul revoltei anti-regim declanşate în 2011, rămâne instabilă în pofida revenirii forţelor guvernamentale, în iulie 2018. Gruparea Stat Islamic (SI), al cărei al treilea lider a fost ucis la Deraa în octombrie anul trecut, revendică uneori atacuri în regiune.

Peste 50 de morți, inclusiv soldați, după un atac terorist în Siria

Un atac terorist în Siria, atribuit grupării ISIS, a produs moartea a peste 50 de persoane.

Incidentul s-a înregistrat în ziua de 17 februarie 2023 și este cel mai grav atentat terorist produs, în ultimele luni, în această țară. Atacul terorist s-a produs la câteva zile după ce Siria fusese lovită de un cutremur devastator.

Atacul s-a produs lângă orașul Sokhne din estul provinciei Homs. Televiziunea de stat de la Damasc a anunțat că persoanele ucise sunt 53 de agricultori. Pe de altă parte, directorul spitalului din zonă a anunțat că, printre cei uciși, se află și șapte soldați.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă