17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalONU a adoptat o rezoluţie "istorică" în lupta împotriva schimbărilor climatice

ONU a adoptat o rezoluţie “istorică” în lupta împotriva schimbărilor climatice

Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri o rezoluție “istorică” prin care se cere justiţiei internaţionale să clarifice “obligaţiile” statelor în lupta împotriva schimbărilor climatice, relatează AFP.

Progresul “istoric”, “un moment de reper”, “triumful diplomaţiei internaţionale în domeniul climei”… ONG-urile şi o serie de state dintre cei 130 de co-sponsori ai textului au salutat acest text adoptat prin consens în cei mai fermi termeni.

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) va trebui să răspundă la problema “obligaţiilor care revin statelor” în protecţia sistemului climatic, “pentru generaţiile prezente şi viitoare”.

“Împreună, scrieţi Istorie”, a afirmat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, apreciind că şi fără caracter obligatoriu, viitorul aviz al organului judiciar al Naţiunilor Unite ar putea ajuta guvernele să “ia măsurile climatice mai curajoase şi mai puternice de care lumea are nevoie disperată”.

În urmă cu o săptămână, experţii ONU în climă (Giec) au avertizat încă o dată că încălzirea globală ar trebui să atingă pragul de +1,5°C faţă de epoca preindustrială până în 2030-2035, cel mai ambiţios obiectiv al acordului de la Paris, o menţionare clară a urgenţei de a acţiona radical în acest deceniu pentru a asigura un “viitor locuibil” pentru umanitate, potrivit agerpres.ro.

ONU vrea ca noua rezoluție istorică adoptată miercuri să lupte eficient contra schimbărilor climatice ce au loc și din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră

În timp ce angajamentele naţionale ale statelor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră conform Acordului de la Paris nu sunt obligatorii, rezoluţia subliniază importanţa altor texte internaţionale, cum ar fi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

“Această rezoluţie pune în centru drepturile omului şi echitatea între generaţii în ceea ce priveşte schimbările climatice – două elemente cheie de obicei absente din discursul general”, a declarat pentru AFP Shaina Sadai, de la Uniunea Oamenilor de Ştiinţă preocupaţi.

Deşi opiniile CIJ, organul judiciar al ONU, nu sunt obligatorii, ele au o pondere legală şi morală semnificativă, adesea luate în considerare de instanţele naţionale.

Rezoluţia se referă, de asemenea, la “acţiunile” statelor responsabile de încălzirea globală şi la “consecinţele juridice” ale “obligaţiilor” lor faţă de micile state insulare, precum şi faţă de popoarele de astăzi şi de mâine.

Aceasta este o problemă centrală în lupta celor mai sărace ţări pentru finanţarea “pierderilor şi daunelor” pe care le suferă, dar de natură să jignească unele ţări care se opun oricărei idei de “reparaţii” pentru responsabilitatea lor în încălzirea globală, notează AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...
Ultima oră
Pe aceeași temă