2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăDecizii importante. Premierul Poloniei împinge de la spate Guvernul Ciucă

Decizii importante. Premierul Poloniei împinge de la spate Guvernul Ciucă

România și Polonia sunt două țări importante din flancul estic al NATO, astfel că o bună colaborare între cele două părți este utilă acum în contextul în care avem un război la graniță. În acest sens, premierul de la Varșovia a venit la București pentru a reînnoi trate și colaborări nu doar pe partea de apărare, ci și economică.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a agreat cu premierul polonez, Mateusz Morawiecki, în întrevederea bilaterală de marți de la București pe care au avut-o, adoptarea unei Declaraţii politice comune fundamentată pe valorile şi principiile pe care cele două state le împărtăşesc.

Premierul a subliniat eforturile depuse de cele două state în interiorul NATO şi UE, după începerea conflictului declanşat de Rusia în Ucraina, pentru a gestiona şi întări securitatea şi apărarea în regiune.

„Ţin să subliniez că, de peste un an, arhitectura de securitate, atât la nivel european, dar şi la nivel internaţional, este pusă la grea încercare şi acest aspect l-am discutat şi anul trecut la Varşovia, am fost împreună martorii evoluţiei din februarie 2022 până acum, şi am depus eforturi împreună să putem să gestionăm cât mai bine această situaţie de securitate şi să fim membrii activi ai deciziilor şi implementării deciziilor care s-au luat pentru a putea să întărim securitatea şi apărarea în regiunea noastră în interiorul Alianţei Nord Atlantice şi a Uniunii Europene”, a afirmat Ciucă.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a susţinut un discurs, alături de omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, la Forumul economic România – Polonia.

„Am discutat cu domnul prim-ministru aspectele legate de modul în care exportul de cereale şi alte produse din Ucraina au afectat atât producătorii agricoli din România, cât şi din Polonia, dar şi din celelalte ţări de graniţă cu Ucraina şi suntem împreună angajaţi într-un demers în care să discutăm cu Comisia Europeană – care vor trebui să fie mecanismele de a instrumentaliza trasabilitatea exporturilor din Ucraina şi desigur destinaţia finală, astfel să evităm această speculă prin care preţurile de dumping au afectat fermierii, producătorii agricoli din ţara noastră”, a spus Ciucă.

Ciucă

La rândul său, Morawiecki a făcut un apel către România ca cele două state să vorbească pe aceeaşi voce la nivelul Uniunii Europene.

„Îi rog pe prietenii din România şi astăzi ca vocea noastră să fie întărită, să fie aceeaşi la forumul Uniunii Europene. Este un lucru foarte important dacă vorbim pe aceeaşi voce, pentru că în felul acesta ne putem asigura interesele noastre comune”, a arătat şeful Executivului de la Varşovia, potrivit traducerii oficiale.

Oficialul polonez s-a referit şi la tranzitul cerealelor din Ucraina, în contextul războiului din această ţară.

„Şi aici luptăm, pentru ca aceste cereale să plece mai departe din ţările noastre, ca Uniunea Europeană să ne ajute în realizarea politicii comerciale în interesul strategiei Ucrainei şi Europei Centrale, dar şi în interesul economic, bineînţeles, al Poloniei şi al României”, a adăugat Morawiecki.

Premierul nostru a făcut promisiuni în fața oficialului de la Varșovia că nu va abandona PNRR-ul.

,,Lucrăm la îndeplinirea jaloanelor, țintelor și reformelor din PNRR și suntem printre puținele state care au transmis deja și a doua cerere de plată, asupra căreia vom face ultimele clarificări. Strâns legat de implementarea Planului de Redresare și Reziliență este obiectivul nostru de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, direcție în care am făcut pași importanți.”, a spus Ciucă.

Și ministrul economiei a vorbit despre parteneriatul româno-polonez.

„Este vital să asigurăm o strânsă colaborare între România şi Polonia în vederea menţinerii unei politici şi a unui cadru de reglementare orientate spre viitor, pentru a accelera transformarea sectoarelor industriale pentru alinierea la obiectivul de emisii zero. Tranziţia de la un model economic liniar la unul circular este un proces complex, pe care Ministerul Economiei îl sprijină prin programe dedicate. În acest sens, am inclus politicile verzi în toate programele derulate de Ministerul Economiei. Pentru România, producerea de baterii este un obiectiv către tranziţia la o energie curată, acest domeniu va impulsiona cercetarea şi inovarea la nivelul industriei româneşti şi va stimula crearea de locuri de muncă şi creştere economică”, a spus Florin Spătaru, ministrul român al Economiei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă