6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSănătateMedicii britanici cer controale mai stricte asupra protoxidului de azot, în condițiile...

Medicii britanici cer controale mai stricte asupra protoxidului de azot, în condițiile în care numărul tinerilor afectați este în creștere

Atunci când Musa, în vârstă de 20 de ani, a început să ia protoxid de azot, pentru a combate stresul, nu și-a imaginat că va ajunge la spital, scrie Euronews.com.

„În mijlocul nopții, mă duc la toaletă. M-am ridicat și am căzut. Nu mă puteam ridica”, a spus el…

Protoxidul de azot este un compus chimic utilizat pe scară largă în medicină ca o formă de ameliorare a durerii, sau ca anestezic, și pentru a atenua anxietatea. Este, de asemenea, folosit de bucătari pentru a bate smântâna.

Deși este legal să se vândă protoxid de azot în astfel de scopuri legitime, acesta poate provoca amețeli, distorsiuni ale sunetului și halucinații atunci când este inhalat.

Din noaptea în care a căzut acasă, Musa a fost pacient la Spitalul Universitar din Birmingham, după ce a suferit o paralizie.

El se teme acum că ar fi putut fi afectat permanent de utilizarea gazului.

„Nu vei ști decât când va fi prea târziu. Te transformă într-un drogat. Te face un pic drogat. Nu mi-am imaginat că voi fi așa la 20 de ani. Nu știu cum aș putea trăi dacă rezultatul ar fi că nu voi mai putea merge cum trebuie. Nu știu cum aș reacționa la asta. Jur pe Dumnezeu”, a spus acesta.

Experții britanici spun că văd tot mai mulți tineri afectați de oxidul de azot și cer „controale mai stricte ale grupurilor care au voie să cumpere și să vândă acest gaz”.

„Să vezi tineri cu dizabilități neurologice complet evitabile, care pot fi prevenite, este departe de a fi o glumă. Este cu adevărat supărător. Cred că trebuie să se ia măsuri mult mai stricte în lanțul de aprovizionare. Aceste lucruri ar trebui să fie vândute de la întreprindere la întreprindere. Nu ar trebui să fie vândute în magazinele de la colț”, a declarat Dr. David Nicholl, neurolog consultant la University Hospitals Birmingham.

În 2016, guvernul britanic a introdus Legea privind substanțele psihoactive, care a interzis vânzarea cu bună știință a gazului în scopuri „nesăbuite” sau pentru efectul său psihoactiv.

Cu toate acestea, o investigație recentă a postului britanic de televiziune Sky News a dezvăluit că se vând cutii de protoxid de azot în magazinele locale din Birmingham – fie sub tejghea, fie în spatele magazinului. Clienților li se oferă adesea baloane din care să inhaleze gazul.

Musa spune că acesta este locul de unde a început și el să cumpere protoxid de azot.

Potrivit cifrelor publicate în 2022 de Oficiul Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie, 1,3% dintre adulții cu vârste cuprinse între 16 și 59 de ani și 3,9% dintre adulții cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani au folosit protoxid de azot.

Acest lucru este „echivalent cu aproximativ 444.000 și, respectiv, 230.000 de persoane”, estimează ONS.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Piața imobiliară 2024: Prețuri în creștere și o ofertă în scădere, cu perspective incerte pentru 2025

Anul 2024 a fost marcat de o evoluție pozitivă a pieței rezidențiale, datorită condițiilor mai avantajoase pentru creditele ipotecare. Dobânzile fixe, ajunse la un minim...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

Cristi Chivu, la un pas de a prelua CFR Cluj! Pregătit să revină în România pentru a lupta la titlu

Fostul internațional român ar putea deveni noul antrenor al echipei clujene, în contextul unei despărțiri iminente între Dan Petrescu și club. Cristian Chivu, fostul căpitan...
Ultima oră
Pe aceeași temă