10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalVIDEO: Franța, afectată de a doua zi de grevă

VIDEO: Franța, afectată de a doua zi de grevă

Livrările rafinăriilor TotalEnergies au fost suspendate miercuri (8 martie), producția de energie electrică a fost redusă, iar serviciile de transport feroviar au fost perturbate, deoarece aceste sectoare au rămas în grevă, după ce o zi de acțiune sindicală la nivel național a adus un număr record de oameni în stradă.

Aceste lucruri vin la scurt timp după ce o zi de acțiune sindicală la nivel național a adus un număr record de oameni în stradă. Aproximativ 1,28 milioane de persoane au participat marți (7 martie) la cea de-a șasea zi de proteste.

Aceștia au protestat împotriva unui proiect de lege prin care vârsta de pensionare ar urma să fie amânată cu doi ani, până la 64 de ani.

Acțiunea are loc într-un moment cheie, deoarece președintele Emmanuel Macron dorește ca parlamentul să adopte planul său înainte de luna aprilie.

„Condamnăm declarațiile care îndeamnă la îngenuncherea economiei noastre, pentru că aceste declarații sunt iresponsabile și pentru că singurul lucru pe care dorim să îl îngenunchem este șomajul. Și astfel, rămânem deschiși sau chiar dornici la dialog”, spune Olivier Veran, purtător de cuvânt al guvernului francez.

Sindicatele încearcă să facă presiuni asupra autorităților prin greve prelungite în unele sectoare, inclusiv la rafinăriile de petrol ale TotalEnergies.

Total a declarat că mai mult de jumătate din cei 269 de lucrători ai rafinăriilor sale aflați în tura de miercuri erau în grevă.

Compania energetică EDF a declarat că producția de energie electrică din Franța a fost redusă cu aproape o cincime miercuri dimineață.

Traficul feroviar a fost în continuare afectat de grevă, deși nu la fel de mult ca în ziua precedentă.

Ministrul Transporturilor, Clement Beaune, a declarat că transportul va fi perturbat pe parcursul zilei de joi (9 martie) și vineri (10 martie).

De asemenea, el a declarat că principalul aeroport din Paris va avea cu aproximativ 20% mai puține zboruri.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Paradoxul cărbunelui: Cererea mondială va atinge noi recorduri până în 2027, în ciuda eforturilor climatice

Prognoza vine în contradicție cu estimările anterioare, care indicau un declin semnificativ al cererii în acest deceniu Cererea globală de cărbune va continua să crească,...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...

Informație neașteptată din Italia! Ion Țiriac și Dan Șucu, aproape de preluarea clubului de fotbal Genoa pentru o sumă impresionantă!

Italienii confirmă negocierile avansate dintre miliardarii români și actualii proprietari, 777 Partners, pentru achiziția pachetului majoritar de acțiuni. O știre neașteptată a atras atenția lumii...
Ultima oră
Pe aceeași temă