3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăEconomieImobiliareNumărul tranzacțiilor rezidențiale din București a scăzut cu 30-35%

Numărul tranzacțiilor rezidențiale din București a scăzut cu 30-35%

Numărul tranzacțiilor cu proprietăți imobiliare, pe segmentul rezidențial din București, a scăzut cu 30-35% în ultimele luni, însă deprecierea imobilelor nu a fost mai mare de 4%, arată datele 24 REAL, una dintre cele mai dinamice companii de consultanță imobiliară, specializată în intermedierea de proiecte pe piața rezidențială și de birouri din Capitală.

Potrivit specialiștilor 24 REAL, cererea de spații rezidențiale a fost impactată major încă de la debutul războiului din Ucraina, când, în primul trimestru din 2022, tranzacțiile au stagnat.

„La debutul războiului din Ucraina, de la începutul anului trecut, s-a creat o incertitudine pe piață, la nivel regional, iar în primele luni totul a intrat într-un stand-by total. Piața și-a revenit ușor spre a doua parte a anului, iar cursul normal pentru nevoile imobiliare s-a reluat din trimestrele 2 și 3, dar pe un ritm mai scăzut față de aceeași perioadă din 2021, a declarat Oscar Răceanu, Head of Residential Division în cadrul 24 REAL.

Potrivit reprezentantului 24 REAL, creșterea dobânzilor bancare a pus o mare presiune pe accesul la finanțare. Totuși, scăderea cererii și apetitului românilor pentru achiziția de proprietăți imobiliare este surprinzătoare, în condițiile în care volumul lucrărilor de construcții din 2022 a crescut cu 12,9% față de anul precedent, potrivit datelor INS, în timp ce construcțiile de clădiri rezidențiale au crescut cu circa 5%.

„Începutul acestui an a fost mai lent decât așteptările, iar acest lucru este datorat și creșterii dobânzilor bancare, lucru care a pus mare presiune pe posibilitatea de a contracta un credit. ROBOR a debutat în 2022 la 3% și a ajuns până la 7-8% în decursul anului, indicele IRCC este și el în creștere, cu o perioadă de întârziere de 3 luni pentru recalculare, momentan fiind la 5%. Sperăm că piața se va repozitiona din punct de vedere al prețurilor. La nivelul UE există chiar o ușoară tendință de creștere a acestora”, a mai punctat Oscar Răceanu.

24 REAL: Ponderea companiilor IT scade la sub 30% cerere în piață. Volumul tranzacționat, mai mare cu 5% în 2022, dar mult sub recordul din 2019

Deși cererea pe segmentul rezidențial a suferit o stagnare pe parcursul anului trecut, și chiar o ușoară contracție la începutul acestui an, activitatea pe piața de birouri este tot mai efervescentă, susțin reprezentanții 24 REAL, care sunt de părere că cererile de relocare ale companiilor sunt pentru spații mai mari și nu mai mici, așa cum s-a întâmplat de la debutul pandemiei, în 2020.

Chiar dacă toți clienții vorbesc despre criză și vremuri grele, cererile de relocare sunt pentru spații de birouri mai mari și pentru companii care au planuri de extindere a business-ului și vizează o creștere de personal. Dacă se păstrează trendul începutului de an, 2023 poate fi un an de dezvoltare a pieței de birouri. Am observat inclusiv o schimbare în topul cererii, acolo unde ponderea firmelor IT, care până în pandemie reprezenta peste 50%, este acum sub 30%”, a declarat Constantin Căpraru, managing partner 24 REAL.

Conform datelor 24 REAL, domeniile IT&C, BPO (Business Process Outsourcing) sau SSC (Shared Services Center) rămân cu cea mai mare pondere în piață, de peste 40% din total, însă există un trend vizibil de scădere de la un an la altul.

Principalul client în piața de birouri este acum cel care caută spații de lucru de cel mult 1.000 mp, care alege proprietăți individuale sau spații deja amenajate, în clădiri de clasa A sau cel care încearcă să realizeze un upgrade de calitate, fară prea mari investiții sau creșteri de buget.

Întrucât pe piața de birouri din Capitală există un stoc de spații cu posibilități cel puțin interesante de subînchiriere, clienții pot accesa spații frumos amenajate, în care s-a investit destul de mult. Sunt spații amenajate în timpul sau după pandemie, care au fost folosite foarte puțin sau chiar deloc. Sunt destul de multe companii care vor să renunțe la o parte din spațiile închiriate în anii anteriori pentru că nu mai au nevoie de suprafețe atât de mari. Segmentul care caută suprafețe de 200-500 mp este cel mai popular, fiind reprezentat de clienți care își consolidează business-ul și la care a revenit tot personalul la birou, dar vedem o creștere considerabilă a cererii și din partea start-up-urilor, care deschid noi birouri în București, atât afaceri locale, cât și internaționale”, a adăugat Constantin Căpraru.

În topul celor mai căutate zone din București se numără Centrul Capitalei, urmată de Centru-Vest și Nord, în proiecte de birouri cu acces facil către metrou sau mijloacele de transport în comun, în cladiri cu spații actualizate din punct de vedere tehnic, sigure și moderne.

Volumul de spații de birouri tranzacționate în București s-a ridicat anul trecut la circa 320.000 mp, în creștere cu peste 5% față de 2021 și mai mare decât în 2017 sau 2018, dar încă sub recordul stabilit în 2019, când pe piața din Capitală s-au tranzacționat aproximativ 400.000 mp.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă