Huseyin Berber, un diabetic de 62 de ani, este un supraviețuitor al cutremurului din Turcia ce a stat 187 de ore sub dărâmături după ce pereții apartamentului său de la parter s-au sprijinit de un frigider și un dulap, lăsându-i un fotoliu în care să stea și un covor pentru a-i ține de cald, potrivit Reuters.
Berber a vorbit dintr-un pat de la Spitalul din Mersin, miercuri (15 februarie), după ce a fost internat cu o zi înainte.
Avea o singură sticlă de apă și, când s-a terminat, și-a băut propria urină.
Berber în patul său de la spital, înconjurat de aparate cu semnale sonore, a spus că n-a crezut că cineva îl va salva până când nu va fi auzit zgomotul salvatorilor: „Cineva și-a întins mâna și s-a întâlnit cu mâna mea. După aceea, m-au scos de acolo.”
O familie de cinci persoane a fost scoasă de sub dărâmături în provincia Gaziantep
O familie de cinci persoane a fost scoasă dintre dărâmături în provincia turcă Gaziantep, în cursul zilei de sâmbătă, la cinci zile după cutremurul de luni, scrie BBC.
Familia ar fi supraviețuit în casa lor prăbușită, situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade, potrivit jurnalul.ro.
Media raportează și alte salvări miraculoase sâmbătă, inclusiv o fetiță de șapte ani care a fost scoasă dintre dărâmături în provincia Hatay după aproape 132 de ore de la seism.
O femeie însărcinată și fiica ei au fost salvate de sub dărâmăturile din Turcia
Imagini video încărcate pe rețelele de socializare au arătat momentul în care o femeie însărcinată în șase luni și fiica ei de șapte ani au fost scoase în viață de sub mormanele de moloz ale unei clădiri distruse în orașul turc Gaziantep, vineri seara (10 februarie), după ce au fost îngropate timp de 115 ore.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!