0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalSalvări miraculoase la o săptămână după cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria...

Salvări miraculoase la o săptămână după cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria – VIDEO

Echipele de salvatori au reuşit, în mod miraculos, să extragă de sub dărâmături supravieţuitori ai cutremurelor catastrofale care au lovit sudul Turciei şi Siria vecină, la o săptămână după producerea acestora, notează Agerpres.

Aceste salvări sunt nesperate pentru că s-au produs cu mult după expirarea perioadei iniţiale de 72 de ore, considerată crucială pentru şansele de supravieţuire ale persoanelor rămase blocate sub dărâmături.

În cursul nopţii de duminică spre luni, şapte persoane au fost găsite în viaţă sub dărâmături în Turcia, printre care şi un copil de 3 ani la Kahramanmaras şi o femeie de 60 de ani la Besni. O alta, în vârstă de 40 de ani, a fost salvată după 170 de ore la Gaziantep.

Un membru al unei echipe de salvatori britanici a publicat duminică un clip pe Twitter în care apare un salvator care înaintează printr-un tunel săpat în ruine şi scoate la suprafaţă o persoană rămasă blocată de 5 zile.

Şi în oraşul Kahramanmaras, aflat în apropiere de epicentrul seismelor, salvatorii continuă să acţioneze, în timp ce oamenii aşteaptă informaţii despre apropiaţii lor.

În total, 34.000 de salvatori acţionează în prezent în căutarea supravieţuitorilor, conform vicepreşedintelui turc Fuat Oktay. Aproximativ 400.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele devenite nesigure după seism, iar 1,2 milioane de oameni au fost cazaţi în cămine studenţeşti.

La Antakya, Antiohia din perioada antichităţii greceşti, după primele trei sau patru zile de abandonare, sunt organizate operaţiuni de căutare şi salvare.

La Kahramanmaras au fost instalate 30.000 de corturi, în timp ce 48.000 de persoane sunt adăpostite în şcoli şi 11.500 în sălile de sport, conform ministrului de intrene Suleyman Soylu.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă