21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCaniculă şi disconfort termic, duminică, în regiunile vestice şi sudice

Caniculă şi disconfort termic, duminică, în regiunile vestice şi sudice

În restul ţării vremea va fi călduroasă, dar instabilă, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

“Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi după-amiaza şi seara, vremea va fi instabilă la deal, la munte şi local în celelalte regiuni”, precizează informarea meteorologilor.

De asemenea, până duminică aproape de miezul nopţii vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prognoza prin avertizări de vreme severă imediată, informează Agerpres. 

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă