Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu îl interesează să se întâlnească pentru discuții de pace cu omologul rus, Vladimir Putin.
Zelenski a fost întrebat dacă războiul din Ucraina ar putea fi încheiat prin discuții cu Putin.
„Nu mă interesează nici să mă întâlnesc, nici să discut cu Putin”, a răspuns el, conform CNN, care citează postul TV britanic Sky News, conform antena3.ro.
„După invazia în Ucraina, Putin este un nimeni pentru mine”, a adăugat el, fiind întrebat dacă e prea târziu pentru negocieri de pace.
Președintele ucrainean a mai afirmat că sunt mai multe victime în tabăra rusă, pe front, decât în cea ucraineană.
Zelenski: „Noi le numărăm rușilor oamenii căzuți pe front. Ei n-o fac”
„Ei pierd un număr uriaș de oameni, dar nu le pasă. Ei nu-și numără oamenii. Este un fapt. Noi le numărăm oamenii”, a susținut el.
În timpul interviului, care a fost difuzat miercuri, liderul de la Kiev a aflat vestea că Germania a acceptat să trimită Ucrainei tancuri Leopard 2, după săptămâni de presiuni diplomatice făcute asupra Berlinului de aliați, potrivit antena3.ro.
Zelenski s-a declarat „foarte mulțumit” de decizie, dar a comentat că intervalul de timp în care vor fi livrate tancurile este „de importanță critică”.
Informații la nivelul zilei de miercuri, când Berlinul și-a comunicat decizia în privința tancurilor Leopard 2, arată că Germania va livra aceste care de luptă Ucrainei în aproximativ trei luni.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!