0 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiÎn fruntea TAROM a fost numit un nou director general, Costin Iordache

În fruntea TAROM a fost numit un nou director general, Costin Iordache

TAROM are un nou director general, începând de miercuri, 4 ianuarie 2023, în persoana lui Costin Iordache, care ocupa funcţia de director financiar în cadrul companiei, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

„Astăzi, 4 ianuarie 2023, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO -Mihăiţă Ursu, funcţie deţinută de acesta în ultimul an calendaristic şi în perioada iunie 2020 – iunie 2021. În acest sens, ţinând cont de necesitatea asigurării unei continuităţi în demersurile iniţiate de către companie, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM l-a numit în funcţia de Director General interimar pe domnul Costin Iordache, care la data numirii ocupa funcţia de director financiar în cadrul companiei”, se precizează în comunicatul MTI, transmite agerpres.ro.

În fruntea TAROM a ajuns un nou director general, Costin Iordache, aceasta fiind cea mai importantă companie aeriană românească

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Operatorul aerian naţional operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share cu o flotă de 29 de aeronave. TAROM este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

După 3 ani ca stewardesă, director în TAROM

Compania Națională de Transport Aerian TAROM S.A. se află în plin proces de restructurare.

Sute de angajați ai transportatorului aerian de stat urmează să fie disponibilizați, după ce câteva zeci au părăsit deja compania de bună voie.

Se va renunța la piloți și membrii ai echipajului de bord.

Cu toate acestea, criza din TAROM, pentru unii angajați a însemnat promovare.

De exemplu, Denisa Lazăr (27 de ani), după ce a lucrat aproximativ trei ani în cadrul TAROM, ca stewardesă, a trecut de la contract de muncă pe perioadă determinată, la unul pe durată nedeterminată și pe o poziție de conducere.

Șirul promovărilor


În luna noiembrie a anului precedent, Denisa Lazăr a fost mutată în Departamentul Charter al TAROM, ca în decurs de doar câteva săptămâni, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, să fie promovată ca șef serviciu, cu contract pe perioadă nedeterminată.

Potrivit surselor “România liberă”, recent, Denisa Lazăr a fost promovată într-o funcție și mai importantă și semnificativ mai bine plătită, cea de director de vânzări.

Sarcinile consilierului, eternalizate
De menționat că Denisa Lazăr a fost promovată fără concurs.

Conducerea TAROM poate invoca faptul că angajata a fost trimisă la un alt departament, în contextul pandemiei COPVID-19, care a redus semnificativ numărul de zboruri operate.

Acest lucru nu justifică însă promovarea angajatei și trecerea de la contract pe perioadă determinată la contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Am încercat să-l contactăm telefonic pe directorul general TAROM, Mihăiță Ursu, pentru a ne oferi lămuriri legate de acest subiect, însă, până la închiderea ediției, acesta nu ne-a răspuns.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Google intenționează să transforme Chrome OS într-o variantă a sistemului de operare Android

Google intenționează să transforme complet Chrome OS într-o variantă a sistemului de operare Android, cu scopul de a concura mai eficient cu iPad-ul și...

Fostul jucător al lui FCSB și CFR Cluj, Golofca a semnat cu o echipă din Liga 3!

Cătălin Golofca, fostul mijlocaș al echipelor FCSB și CFR Cluj, a semnat un contract cu Unirea Alba Iulia, echipă din Liga 3. Transferul marchează o...

Mădălina Amăistroaie țintește o medalie la Jocurile Olimpice din 2028

Mădălina Amăistroaie, sportiva română care a obținut locul 9 la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, își propune să atingă performanțe și mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă