19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomiePloieștiul aniversează cea mai veche rafinărie din lume

Ploieștiul aniversează cea mai veche rafinărie din lume

Puțini știu că România consemnează câteva premiere mondiale în materie de extracție și prelucrare a petrolului. Astfel, România a fost prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată în statistici internaționale, în țara noastră s-a pus prima sondă de extracție (la Bacău) – și, în sfârșit, la Ploiești a fost construită prima rafinărie din lume, cu echipament comandat din Germania.

Este vorba de rafinăria Retrotel-Lukoil, care a fost înființată în anul 1904 sub numele de Rafinăria Româno-Americană și pe care Consiliul Județean, împreună cu Muzeul de Științe ale Naturii și compania Petrotel-Lukoil, care a preluat-o în 1998, o sărbătoresc zilele acestea în cadrul unei expoziții găzduite de Muzeul Petrolului Ploiești.

De altfel, așa ccum a arătat și vicepărimarul Cristian Ganea, aurul negru este legat indisolubil de dezvoltarea orașului, la a cărui industrializare a contribuit decisiv: „Ploieștiul a fost un târg, iar acum este unul dintre cele mai industrializate orașe ale României.Asta înseamnă dezvoltare, progres, creșterea calității vieții, iar aici am ajuns mai ales datorită petrolului, vital pentru dezvoltarea economică și emanciparea Ploieștiului, motiv pentru care trebuie să avem grijă mai departe de această industrie și de oamenii care activează în branșă.” Dezvoltarea a venit însă cu costuri și poate cel mai piperat dintre ele a fost un grad ridicat de poluare – factor care, în zilele noastre, a fost parțial eliminat. În acest sens, președintele directoratului și directorul general al companiei Aleksei Kovalenko a adăugat că batalurile istorice au fost integral ecologizate încă din 2013, investiția ridicându-se la 40 milioane de dolari. 

“Vom continua investițiile la Ploiești pentru a transforma această rafinărie într-una dintre cele mai moderne din lume și totodată dorim să formăm adevarate dinastii de profesioniști în cadrul Lukoil Ploiești”, a subliniat directorul companiei.

Vernisajul expoziției a luat sfârșit cu un cocteil, oferit de Petrotel-Lukoil.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă