20.7 C
București
joi, 9 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaO nouă cameră de tortură a fost descoperită în orașul Nikolaiev din...

O nouă cameră de tortură a fost descoperită în orașul Nikolaiev din sudul Ucrainei

O nouă camera de tortură a fost descoperită în orașul eliberat Nikolaiev din sudul Ucrainei, anunță Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit Sky News.

În interiorul camerei, trupele rusești „au ținut și torturat cu brutalitate locuitorii care au refuzat să coopereze cu inamicul” și au încercat să obțină prin teroare adresele patrioților ucraineni, a precizat SBU.

„Victimele au fost sufocate cu saci de plastic, bătute cu obiecte grele și terorizate cu șocuri electrice. În timpul inspecției camerei de tortură, ofițerii de aplicare a legii au descoperit instrumente de tortură”, a anunțat SBU pe Telegram, potrivit orange.ro.

O nouă cameră de tortură a fost descoperită în sudul Ucrainei, devenind un obicei ca forțele rusești să comită astfel de fapte

Nu este prima dată când forțele rusești sunt acuzate de comiterea de crime de război în timpul conflictului din Ucraina. Zeci de mii de presupuse incidente sunt în prezent investigate de poliție.

În luna octombrie a anului trecut, o presupusă cameră de tortură rusească a fost descoperită în apropiere de Izyum, un oraș din regiunea estică Harkov.

O presupusă „cameră de tortură pentru copii” a fost descoperită în orașul Herson

Autoritățile ucrainene au descoperit o presupusă „cameră de tortură pentru copii” în orașul Herson, a anunțat comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmytro Lubinets, potrivit Kyiv Independent, transmite blacknews.ro.

Lubinets a declarat, conform Sky News, că încăperea în care forțele ruse ar fi deținut și torturat copii a fost descoperită pe 14 decembrie.

Denumită „celula copiilor”, cei aflați în cameră au fost supuși la abuzuri psihologice de către trupele rusești, potrivit mărturiilor localnicilor.

O presupusă cameră de tortură pentru copii a fost descoperită în Herson unde aceștia au fost tratați inuman

De asemenea, copiilor li s-a dat puțină apă și aproape deloc mâncare, a declarat Lubinets.

Lubinets a fost citat spunând: „Am înregistrat tortura copiilor pentru prima dată. Am crezut că nu poate fi mai rău după Bucea, Irpin… dar am ajuns la nivelul cel mai de jos în Herson.”

Sky News nu a reușit să verifice independent aceste afirmații.

Oficialii din Ucraina au descoperit o „cameră de tortură” a trupelor ruse în orașul Balaklia

Ministerul Apărării din Ucraina a postat ceea ce oficialii cred că este o „cameră de tortură” a trupelor ruse folosită pentru a ține prizonierii ucraineni în orașul Balaklia, recent eliberat, din regiunea Harkov.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Moarte care a șocat fotbalul românesc! Apropiatul lui Gabi Mureșan a dezvăluit ce s-a întâmplat înainte de tragedie

Ștefan Gadola a oferit detalii despre ultimele momente din viața fostului internațional român.Fotbalul românesc continuă să fie marcat de dispariția lui Gabi Mureșan, fostul...

Doliu în fotbalul românesc! Gabi Mureșan, campion cu CFR Cluj, a murit la 44 de ani

Gabriel Mureșan, fost internațional român și unul dintre simbolurile lui CFR Cluj, a încetat din viață la vârsta de 44 de ani.Fotbalul românesc este...

Scandalul cu Mbappe ia amploare! O senatoare refuză să dea înapoi și îl provoacă public

Celeste Amarilla și-a menținut declarațiile la adresa lui Kylian Mbappe și a susținut că i-a trimis o scrisoare atacantului francez.Controversa izbucnită după victoria Franței...
Ultima oră
Pe aceeași temă