Ultimele date statistice ale recensământului confirmă procesul de diminuare etnică și degringoladă națională. Sunt cifre care par a fi culese de un antropolog care studiază un trib, pe care pofta de ”îngurgitare” a semenului i-a făcut să uite de înmulțire.
La recensământul de acum unsprezece ani, şeful INS era beat ”turtă”. Actualul șef al INS nu e turmentat, doar e un politruc fără glagorie când afirmă că: ”…în sistemul totalitar era suficientă o decizie politică cum a fost în 1967, crește natalitatea, a crescut la jumătate de milion, s-a dublat, nu se mai poate acum.” O afirmație ușor de contrazis prin exemple la îndemână, precum politicile semnificative pro-natalitate implementate de Viktor Orban în Ungaria.
Acum suntem mai puțini cu un milion, dar tot nu suntem siguri câți am mai rămas, aşa că ne putem elimina din evidenţa populaţiei fără urme. Pe lângă faptul că avem o populație îmbătrânită, avem și rezultatele unui ”lucru bine făcut”, România needucată: ”43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% nivel scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior.”
Faptul că suntem tot mai puțini e rodul ospățului social – economic dirijat de la cel mai înalt nivel. Din fața acestui ospăț, unii au evadat în pribegie, iar alții s-au ghemuit în sărăcie.
Cu fiecare act nou de violenţă, invariabil se toarnă refrenul degradării noastre umane. Nu ştiu dacă este chiar aşa, dacă românii s-au degradat sau chiar asta ne defineşte dintotdeauna, un potenţial conflictual uriaş. Avem antecedente de violenţă în palmares, cu care putem sta în fruntea multor alte popoare, dacă stăm să ne gândim doar la tortura din lagărele bolșevice, unde i-am întrecut pe mulţi. Suntem un popor făcut pentru războaie civile, doar că, fiind atât de fărâmiţat şi de dezbinat, e greu ca la ora aceasta să mai existe tabere, gen minerii şi intelectualii, astăzi fiecare a devenit umbra ameninţătoare a celuilalt.
Dar cui foloseşte asta? Nimănui. Ne bântuie agresivitatea gratuită, răutatea pură, prostească. De la firul ierbii cotidiene, presărată cu rânjete ironice, violenţă verbală dată de invidie şi maliţie, şi până la cocalari, interlopi, bâte, cuţite, arme, viaţa în România pare a sta sub semnul agresivităţii patologice. Noi, poporul cu-n slab palmares militar, suntem o ţară de samurai ai vieții de noapte. Maşinile par blindate de luptă care se pot urca oricând triumfător peste tine. Trecerea de pietoni a devenit o opţiune fatală, oricum traversezi când vrea cocalarul, iar dacă mai şi comentezi se dă jos din maşină la tine.
Toate astea pentru că în ţara asta nu mai există nicio ordine. De la domeniile de siguranţă până la fotbal, totul e la discreţia hazardului. Şi e normal să fie aşa, atât timp cât aceste domenii au încăput pe mâna unor impostori. Fotbalul e condus de interlopi, justiţia e cu mafioţii ei, vedete-măscărici omoară oameni pe şosele, iar umbrela politicii îi tutelează pe toţi, ca într-un ghiveci rânced. Tot aceştia sunt şi moraliştii naţiei. De ce ne-am mira? Jurnalistul de rating tv face şmenuri în culise, iar când e fixată camera pe el plânge pe umărul populaţiei. Femeia politician, care, de regulă, se promovează din rândul căutătoarelor de carduri, dă lecţii de carieră profesionistă.
Întreagă această impostură contribuie şi ea la atmosfera poluată, în care toată lumea dă în cap la toată lumea. Acesta este rezultatul faptului că am ajuns să trăim în ţara lui totul este permis. Din păcate, această agresivitate viscerală nu e potolită nici de Biserică, ba dimpotrivă, imaginile cu hoarde de evlavioşi prezenţi pe la praznice şi moaşte nu sunt deloc paşnice. Acolo românii ies cu zecile şi sutele de mii în goană sălbatică după aburii sarmalelor şi ai ciolanelor, dar în stradă pentru proteste neregizate n-ar ieşi nici dacă le-ar fi administrate euforizante. Care este efectul acestui creştinism de turmă sălbatică asupra sufletului? Sigur, Biserica nu e responsabilă de nimic, doar de sporit numărul enoriaşilor, că de controlul turmei are grijă părintele Calistrat, acest amestec de epilepsie mistică cu smetie biblică.
Până la urmă nu se poate trage la nesfârşit înspre clasa politică, va veni vremea când şi acest popor va trebui să recunoască faptul că nu merită ceva mai bun. Cu ce sunt mai buni cocalarii agresivi, şpăgarii şi ticăloșii care nu ştiu decât să facă bani cu orice preţ? Având în vedere că aceştia sunt majoritari în România, am putea oare spune că sunt reprezentaţi integral la nivel politic?
Spațiul tot mai toxic al internetului, care suportă orice, e o altă oglindă murdară în care ne regăsim deplin. Rezultatul acestui ospăț este departe de a-şi fi arătat toate efectele. Pofta de ”vărsare de vieți” va fi tot mai greu de satisfăcut. Oricum nu vom şti câţi am fost şi câţi am rămas, că nici nu ne putem face numărătoarea normală. Până atunci putem vedea că, atâția câți mai suntem, nu mergem înainte, doar ne mișcăm în cerc precum într-o cușcă de la Zoo.
Însă toată această atmosferă belicoasă e întreruptă de rânjete bășcălioase. Vedem cum abundă spațiul online de ticăloși glumeți, care prin miștocăreală și caterincă de bâlci își drapează haznaua. Mârlănia a devenit amuzantă și un semn de autenticitate.
Suntem un trib de devoratori veseli. Să curgă şampania și caterinca la ospăţul devoratorilor!
