10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia – Ucraina, ziua 305. Kazahstanul se oferă să fie mediator între...

Rusia – Ucraina, ziua 305. Kazahstanul se oferă să fie mediator între Rusia și Ucraina

Statul ex-sovietic Kazahstan se oferă să fie mediator între Rusia și Ucraina, pentru a se ajunge la încheierea războiului între aceste două țări.

Această propunere a fost lansată de Mukhtar Tileuberdi, ministrul de Externe din Kazahstan. Ministrul a prezentat această idee într-un interviu acordat unui post de televiziune japonez, interviu preluat, parțial, de agenția de presă rusă TASS.

„Rusia și Ucraina sunt țări istoric prietene pentru Kazahstan”, a explicat ministrul Tileuberdi. Kazahstanul nu a aderat la sancțiunile contra Rusiei, decise de Occident. Pe de altă parte, ministrul Tileuberdi recunoaște că sancțiunile economice contra Rusiei afectează și Kazahstanul. Această țară s-a oferit să găzduiască sediile unor firme care s-au retras din Rusia din cauza războiului cu Ucraina.

Ministrul de Externe din Kazahstan a dezvăluit că președintele din Kazahstan, Tokayev, poartă în mod regulat convorbiri cu lideri din Rusia și din Ucraina. Kassym Jomart Tokayev (69 de ani) a fost reales în funcția de șef de stat în noiembrie 2022.

Un șef de stat susținut de ruși vrea să fie mediator între Rusia și Ucraina

Chestiunea care poate submina însă credibilitatea Kazahstanului ca mediator este că șeful statului a rămas în funcție cu sprijinul președintelui Rusiei, Vladimir Putin. În ianuarie 2022, în Kazahstan au avut loc proteste violente, generate de creșterea costului vieții. Autoritățile au reprimat protestele, bilanțul ciocnirilor fiind de 238 de morți. La acel moment, Tokayev a fost susținut să rămână la putere de președintele Putin, care chiar a trimis 2000 de militari ruși în Kazahstan. Premierul Kazahstanului a demisionat dar președintele Tokayev a rămas în funcție.

Citește și:

Rusia – Ucraina, ziua 304: SUA îi cer lui Putin să recunoască adevărul, după discursul legat de război

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dieta ideală pentru femeile peste 50 de ani: alimente esențiale pentru sănătatea ta

Te apropii de 50 de ani sau ai împlinit de curând această vârstă rotundă? Ca să nu capeți rotunjimi nedorite și să-ți menții...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...

Asasinarea generalului rus Igor Kirillov: un suspect uzbec arestat pentru atentatul cu bombă

Autoritățile ruse au anunțat miercuri arestarea unui cetățean uzbec, născut în 1995, considerat principalul suspect în cazul asasinării generalului Igor Kirillov, comandantul forțelor ruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă