21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăPoliticăPreședinta Parlamentului European vine în România

Președinta Parlamentului European vine în România

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vine în România, într-o vizită de lucru programată în perioada 19 – 20 decembrie 2022, anunță Biroul de legătură al Parlamentului European din București.

Șefa Parlamentului European va avea întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă precum și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu și Marcel Ciolacu. Întâlnirea președintei Parlamentului European cu președintele României va avea loc luni, 19 decembrie, la ora 14:30, la Palatul Cotroceni.

Luni la ora 18, Roberta Metsola va adresa un mesaj Parlamentului României. În ziua următoare, marți, Roberta Metsola se va întâlni cu studenți de la Facultatea de Drept a Universității București. Miercuri, șefa Parlamentului European se va afla în Italia.

Președinta Parlamentului European susține intrarea României în Schengen

La întâlnirile cu oficiali români, probabil că unul dintre subiectele discutate de Roberta Metsola va fi primirea României în Schengen. După cum se știe, Roberta Metsola a susținut ferm România în acest sens. Din păcate, în decembrie 2022, ca urmare a opoziției Austriei în Consiliul JAI, primirea României în Schengen a fost amânată. Singura țară acceptată în Schengen la reuniunea JAI din 8 decembrie 2022 a fost Croația.

O nouă extindere a Spațiului Schengen, care să includă și România, poate avea loc în anul 2023. O ședință ordinară a Consiliului JAI este planificată în martie 2023. Până la acel moment, România trebuie să convingă Austria și să mențină atitudinea favorabilă a celorlalți membri Schengen. O altă provocare pentru România este dacă va încerca sau nu să obțină “decuplarea” de Bulgaria, în ceea ce privește intrarea în Schengen. Președintele Iohannis afirma că se poate încerca o “decuplare” dar că el, personal, nu o dorește. Dacă România intră fără Bulgaria în Schengen, situația de la frontiera României cu Bulgaria s-ar înrăutăți, explica președintele României.

“Sunt optimist că România va intra în Schengen, fără alte condiții, în cursul anului 2023”, a precizat șeful statului român.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cutii de carton cu 1, 2 sau 3 pereți: ce alegi pentru afacerea ta?

Afacerea ta va avea doar de câștigat dacă alegi cutiile de carton potrivite produselor pe care le comercializezi. Poate te întrebi care este legătură....

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă