25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalComisar european: Europa va intra în recesiune la iarnă

Comisar european: Europa va intra în recesiune la iarnă

Europa va intra în recesiune la iarnă iar revenirea pe creştere nu se va întâmpla înainte de primăvara anului următor, a declarat luni comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, informează Reuters, transmite stiripesurse.ro.

“Vom avea o recesiune în această iarnă”, le-a spus Gentiloni jurnaliştilor la sosirea la reuniunea Eurogrupului care are loc la Bruxelles.

Europa se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 50 de ani în contextul în care Rusia a redus livrările de gaze ca reacţie la sancţiunile impuse de Occident Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Explozia inflaţiei a intensificat o criză a costului vieţii, aducând economiile europene în pragul recesiunii.

Europa va fi în recesiune la iarnă, economia zonei euro încetinind, conform celor mai recente date publicate de Eurostat

Conform celor mai recente date publicate luna trecută de Eurostat, economia zonei euro a încetinit semnificativ în trimestrul al treilea, când a înregistrat un avans de doar 0,2% comparativ cu trimestrul precedent, după o creştere de 0,8% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. Analiştii sunt de părere că principalul motiv al încetinirii economiei sunt preţurile mari la energie şi mulţi prognozează că economia zonei euro va intra în recesiune la finalul anului şi în primele luni ale anului următor.

Produsul Intern Brut al UE a înregistrat o creştere de 0,2% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul precedent, ţările membre cu cel mai puternic avans fiind România şi Cipru, ambele cu o creştere de 1,3%. În ritm anual, Produsul Intern Brut în Uniunea Europeană a crescut cu 2,4%. În acest caz, ţările membre cu cele mai puternice creşteri sunt: Cipru (5,4%), Portugalia (4,9%) şi România (4,7%).

Paolo Gentiloni a mai spus luni că mai sunt necesare câteva luni de discuţii pentru reformarea regulilor bugetare ale UE, în ideea de a da o marjă de manevră mai mare statelor membre în ceea ce priveşte investiţiile.

Modernizarea Patului de stabilitate şi creştere este pe agenda reuniunii miniştrilor de Finanţe din cele 27 de state membre UE, care se desfăşoară luni şi marţi la Bruxelles. “Vom avea o primă discuţie dar ştim că avem puncte diferite de vedere şi vom avea nevoie de mai multe luni pentru a găsi un consens”, a declarat Paolo Gentiloni.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă