2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieProcurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a avut o întrevedere cu ambasadori din...

Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a avut o întrevedere cu ambasadori din mai multe state nordice

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, s-a întâlnit, joi, cu ambasadori din mai multe state nordice, cu care a discutat despre lupta anticorupţie în România.

Potrivit unui comunicat al DNA, Bologa a primit vizita lui Siri Barry, ambasador al Regatului Norvegiei, Therese Hyden, ambasador al Regatului Suediei, Marjut Akola, ambasador al Republicii Finlanda, şi Uffe A. Balslev, ambasador al Regatului Danemarcei, ocazie cu care au fost discutate aspecte privind situaţia luptei anticorupţie în România, transmite agerpres.ro.

Șeful DNA, Crin Bologa, i-a asigurat pe acei ambasadori din aceste state nordice că instituția are toate resursele pentru a-și îndeplini misiunea

DNA a reconfirmat diplomaţilor din statele nordice faptul că activitatea sa beneficiază de resursele financiare şi umane necesare îndeplinirii misiunii pentru care a fost înfiinţată, se precizează în comunicat.

La rândul lor, ambasadorii „au afirmat interesul şi aprecierea faţă de activitatea şi rezultatele DNA, precizând că sprijină şi vor urmări în continuare evoluţiile din domeniul luptei împotriva corupţiei”.

Crin Bologa, șef DNA: „Avem 48 dosare cu achizițiile publice în timp de stare de urgență”

800.000 milioane lei este valoarea contractelor de achiziții publice asupra cărora procurorii DNA fac verificări și care s-au încheiat după 15 martie, data de declarare a stării de urgență. Sunt dosare ce vizează achiziții specifice COVID-19 dar și alte achiziții făcute de instituțiile publice.

„De la declararea stării de urgență am înregistrat 48 de dosare din care 38 sunt în lucru. Diferența apare și ca urmare a unor sesizări suprapuse, dosare conexate sau care nu erau de competența noastră. În aceste 38 de dosare avem suspiciuni că s-a încălcat procedura de achiziții publice cu foloase necuvenite pentru anumite persoane și s-au achiziționat mărfuri neconforme cu exigentele UE sau cu destinația lor. Cele mai multe sunt sesizări din oficiu, din presă, de la cetățeni și din alte mijloace specifice.”, a precizat Crin Bologa într-un interviu publicat de spotmedia.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă