4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiFOTO: Bolt încheie un parteneriat cu un designer estonian. Reciclează trotinetele electrice...

FOTO: Bolt încheie un parteneriat cu un designer estonian. Reciclează trotinetele electrice uzate şi le transformă într-o colecţie de bijuterii

Bolt încheie un parteneriat cu Tanel Veenre, celebru desinger estonian, și va recicla trotinetele electrice uzate pentru a le transforma într-o colecţie de bijuterii.

Bolt a încheiat un parteneriat cu celebrul designer estonian Tanel Veenre, pentru a transforma trotinetele electrice care şi-au depăşit ciclul vieţii într-o colecţie de cercei, brăţări şi pandantive. Aceasta poartă numele Hardwear şi include şase modele de design – în culori şi finisaje variate – create manual în urma prelucrării materialelor din aluminiu de înaltă precizie şi durabilitate folosite de Bolt în producţia a peste 230.000 de trotinete electrice.

Colecţia Hardwear este compusă din bijuterii finisate cu un strat reflectorizant, pentru un plus de vizibilitate şi siguranţă pe timpul nopţii. Toate accesoriile sunt disponibile pe site-ul tanelveenre.com.

botl designer

Colecţia Hardwear are la bază aceleaşi principii fundamentale caracteristice trotinetelor Bolt: sustenabilitate şi siguranţă. Procesul de upcycling urmează strategia zero-waste, asemenea tuturor materialelor rămase şi incluse în procesul standard de reciclare. De asemenea, Bolt consideră siguranţa rutieră ca fiind o responsabilitate care ne priveşte pe toţi, iar purtarea materialelor reflectorizante ajută pietonii şi bicicliştii să fie mai vizibili pe timpul nopţii.

botl designer

Designer-ul Tanel Veenre a spus: „A fost extraordinar să pot folosi pentru acest proiect materialele de calitate care compun trotinetele Bolt. Pentru mine este ceva ieşit din comun, deoarece am învăţat atât de multe despre aluminiu – un material cu care nu am lucrat anterior – şi am creat forme geometrice, care, de asemenea, sunt neobişnuite pentru stilul meu.”

Bijuteriile au fost produse în colaborare cu Tanel Veenre, celebrul designer estonian ale cărui colecţii create în stilul caracteristic au fost prezentate în peste 300 de expoziţii din întreaga lume.

Premiat în cadrul London Fashion Week, acesta a obţinut numeroase distincții pentru design, atât la nivel local cât şi internaţional, inclusiv cel oferit de Estonian Cultural Awards.

Pentru a crea fiecare accesoriu, Tanel a înlăturat vopseaua verde a trotinetelor Bolt, iar apoi a tăiat materialul, l-a modelat, anodizat şi vopsit de mână. Hardwear este prima colecţie de acest tip, iar designer-ul va continua şi în viitor să producă bijuterii din materialele provenite în urma reciclării trotinetelor Bolt. Colecţia actuală este deja disponibilă pe site-ul acestuia.

Serviciul Bolt de închiriere a trotinetelor electrice este disponibil în peste 230 de oraşe din 25 de ţări europene. Este cel mai mare operator de astfel de servicii de pe continent, cu peste 230.000 de trotinete aflate în uz, transmite companie într-un comunicat de presă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a vizitat pe Donald Trump în Florida

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a efectuat o vizită la președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia din Florida, potrivit surselor...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Apelul premierului Ciolacu la parteneriate pentru reindustrializare are efect. 

Sprijin financiar important pentru un mare șantier naval   Șantierul Naval Damen Galați a obținut o finanțare de 25 mil. euro de la Exim Banca Românească pentru extinderea și modernizarea capacităților de asamblare...
Ultima oră
Pe aceeași temă