13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSocialAeroporturile din Capitală, pregătite de iarnă

Aeroporturile din Capitală, pregătite de iarnă

Aeroporturile din Capitală sunt pregătite pentru o iarnă aspră, dacă va fi cazul, şi sunt dotate cu o flotă adaptată la toate condiţiile meteo şi în principal la activitatea aeroportuară, a afirmat, marţi, Mihai Lazăr, şef servicu operaţiuni speciale Aeroportul Internaţional Henri Coandă (AIHCB).

“Noi, în fiecare an, înainte de 1 noiembrie, organizăm revista tehnicii speciale pe ambele aeroporturi. Ca şi în anii trecuţi, şi anul ăsta credem noi cu convingere că suntem pregătiţi pentru o iarnă aspră, dacă vor fi condiţii meteo deosebite. Avem un plan de deszăpezire a aeroportului căruia îi facem un update în funcţie de ceea ce am învăţat în anii trecuţi, în fiecare an, avem o flotă adaptată la toate condiţiile meteo şi în principal la activitatea aeroportuară”, a spus Lazăr, citat de Agerpres.ro.

El a explicat că este vorba despre utilaje speciale, care nu sunt văzute pe drumurile publice şi care sunt concepute special pentru zona de aeroport, având nişte capacităţi extrem de mari, iar unele chiar pot atinge viteze de până la 50 de km în sarcină.

Totodată, AIHCB are şi nişte echipamente multifuncţionale mai mici, concepute pentru a opera în jurul aeronavei sau în zone care necesită fie o atenţie deosebită, fie o manevrabilitate destul de mică, având o rază de virare mică.

“Avem aproximativ 50 de utilaje implicate în deszăpezire şi aproape 250 de persoane care, în condiţiile în care se activează planul de deszăpezire, pot veni la serviciu. Unii sunt în tură, alţii vin de acasă prin suplimentarea turelor. În planul de deszăpezire pe care noi îl updatăm anual avem nişte stocuri cu care începem presezonul. Aceste stocuri sunt asigurate pe ambele aeroporturi. Da, sunt stocuri care au rămas de anul trecut şi stocuri la care s-a făcut update anul acesta, pentru a atinge plafonul indicat în planul de deszăpezire. Referitor la echipamente, sunt unele echipamente noi, care au fost achiziţionate în ultimii 10 ani, şi sunt şi altele mai vechi la care nu am renunţat fiindcă există situaţii de avarie în care le putem utiliza – în cazul în care condiţiile meteo vor fi aspre, iar fenomenele vor fi de o intensitate mare pe o perioadă lungă de timp. De fapt, asta este problema majoră – fenomene de intensitate cu agresivitate mare pe o perioadă extinsă de timp. Degivrant solid avem 82.500 de kg şi degivrant lichid avem 76.500 de litri”, a explicat Mihai Lazăr.

Potrivit acestuia, contractele pe care AIHCB le are acum în derulare au fost semnate cu ceva timp în urmă, iar materialele de deszăpezire au fost achiziţionate la preţurile din 2019. Dar, din estimări, preţul materialelor degivrante s-a dublat în ultima perioadă.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă