Camera în care s-a sfârșit Marin Preda, din vila Elchingen, aflată în incinta Palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia, păstrează încă misterul morții subite a îndrăgitului scriitor.
Duminică, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marin Preda, a avut loc evenimentul „Marele singuratic: de la Siliștea-Gumești la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia.” Amfitrioana Ionela Ignat, care și-a petrecut jumătate din viață în apropierea Casei de Creație a Scriitorilor, a mărturisit în fața unei audiențe rafinate că obsedanta întrebare a vizitatorilor rămâne aceeași: “Cum a murit Marin Preda?”
Poate că nu întâmplător “Viața ca o pradă” – opera devenirii sale – trona printre cărțile autorului, pe micuța bibliotecă din încăpere.
Am participat la toate reuniunile legate de Marin Preda cu prilejul Centenarului. Mereu, m-am gândit că am făcut prea puțin pentru memoria celui mai iubit dintre pământeni. Nu de puține ori am mers la Siliștea Gumești să caut umbrele lui Ilie Moromete. Poiana lui Iocan e acum o intersecție. Dar lipsesc, ca peste tot în țară, țăranii.
Năucitoarea perseverență a publicistei Sipoș
Sufletul reuniunii de duminică a fost Mariana Sipoș, pe care o îndrăgesc de zeci de ani și-i admir tenacitatea, perseverența și loialitatea față de principiile călătorului onest în viață.
Poate fi considerat, pe drept cuvânt, un adevărat custode al operelor marelui singuratic.
M-am bucurat să-i cunosc pe Nicolas și Alexander (copiii lui Preda), așa cum îi striga bona lor franțuzoaică. Azi au trecut borna de 50 de ani. Tudor, nepotul, a fost în centrul universului literar, distins cu prezența scriitorilor de elită, a unor istorici de marcă și publiciști de vocație.
Mi-a făcut plăcerea să-l revăd pe prolificul filolog Nicolae Scurtu, ajuns la o venerabilă vârstă.
Varujan Vosganian a adus-o pe distinsa lui mamă, pentru a fi prezentă la un eveniment tare, în ciuda picioarelor moi. O intelectuală rafinată, cunoscută de elita cosmopolită a Bucureștiului de altădată.
Mai are sens să-mi exprim emoția revederii scriitorului Dinu Flămând, venit cu o pălărie marca Preda, doar pentru a ne convinge că eroii nu mor niciodată? Nici lui nu i-am mărturisit cum, datorită traducerilor sale impecabile, l-am descoperit de tânăr pe António Lobo Antunes, “Splendoarea Portugaliei.”
Așa cum am mai spus, splendoarea zilei a fost nepotul Tudor, care poartă numele mic al intransigentului tată al “marelui singuratic”, Tudor Călărașu, din Siliștea-Gumești.
Astfel de evenimente, în care trăirile se înmănunchiază, precum umbra sălciilor de odinioară, sunt tot mai rare.
citește și: Amerizarea transatlanticului LCK în România
Sublim, egoul a dispărut. Prea mare era umbra lui Preda
La Palatul Mogoșoaia s-a grupat o facțiune a elitei culturale românești. Deși au fost prezenți scriitori, istorici, publiciști de marcă, nimeni nu s-a etalat pe sine, toți au respirat din spațiul sacru al muncii scriitorului țăran, inspirându-le evocările.
Lui Marin Preda nimeni nu i-a ridicat osanale. Nici nu ar fi avut nevoie. E imposibil să-ți stăpânești, însă, emoțiile, în camera în care s-a sfârșit prea devreme un miracol al literaturii române.
Perseverenta răscolitoare prin memoria culturii românești, Mariana Sipoș, mi-a oferit “Dosarul Marin Preda,” interpretări ale datelor despre moartea scriitorului și documente din arhiva Securității. Am lăsat-o pe o masă. După o scurtă perioadă de timp, i-am descoperit lipsa. O doamnă, angajată a Palatului Mogoșoaia, o savura. M-am dat peste cap, pentru a-mi face rost de alt exemplar. Memoria vindecă dureri, nu amplifică depresii.
Copiii lui Preda, prea orășeni pentru aura părintelui
Copiii lui Preda sunt nepoți de țărani. Simpli. Cu bun simț. Retrași. Încredințați că pot duce mai departe gloria tatălui, încearcă să explice audienței că tatăl lor nu era un consumator fruntaș. Cei care publică zilnic pot pricepe că nu se pot scrie o mie opt sute de pagini, cât are “Cel mai iubit dintre pământeni,” stând ca alții la crâșma de la parter.
Dosarul morții scriitorului
Dosarul Preda evocă un 3 la mie în noaptea fatidică. Ceea ce nu produce coma etilică. Leziunile multiple ale feței, evidențiate în certificatul medico-legal publicat în cartea Marianei Sipoș, ridică încă semne de întrebare. De ce nu a fost făcută o autopsie corectă și neinterpretabilă?
Timpul n-a mai avut răbdare, vorba lui Marin Preda. A plecat spre lumea drepților la doar 58 de ani. Ar fi putut crea o operă și mai amplă? A lăsat literaturii române o operă profetică. O lume de poveste, care astăzi nu mai există. Alții au scris despre țărani că așa erau indicațiile de la partid. În arta devenirii sale, n-a uitat nici de Nilă, nici de Cocoșilă, nici de mama sa Joița Bîta. Imaginile cu Marin Preda, sfâșâiat de durere la moartea acesteia, proiectate duminică, au surprins lacrimi pe chipurile celor doi fii.
Casa din Siliștea-Gumești stă să cadă, autoritățile nu văd dezastrul
Casa părintească a lui Marin Preda stă într-o rână, fără ca autoritățile să fie sensibilizate de centenarul Marin Preda. Câți dintre politruci l-au citit pe Preda? Sau câți dintre PNL-iștii de azi au înțeles că Ilie Moromete era cu liberalii? După revoluție, țăranii din Siliștea Gumești mai semănau cu personajul de poveste. Poate și pentru că citeau “România liberă,” cine știe.
Azi, El Dorado-ul occidental a pustiit nu doar satul lui Preda, singurul din vechiul regat, în care trebuie să urci pentru a ajunge pe câmpie.
Un nou Marin Preda se naște, la fel ca un nou Gheorghe Hagi, o dată la o sută de ani.
VOCILE LUMII
Nicolae Manolescu
Președintele Uniunii Scriitorilor
“Cartea Dosarul Marin Preda ne obligă să ne punem, totuși, întrebarea dacă Preda a murit pur și simplu, din cauze pe care legiștii le scriu negru pe alb, sau a fost asasinat (…) Să nu fie în tot Parchetul General niciun cititor al romanelor lui Preda care să se autosesizeze?” – se întreabă Nicolae Manolescu, în post-fața cărții cercetătoarei Mariana Șipoș.
