31.7 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăRomânia primește 2,6 miliarde de euro din PNRR

România primește 2,6 miliarde de euro din PNRR

România primește 2,6 miliarde de euro din PNRR, ca urmare a aprobării primite în acest sens de la Comisia Europeană.

Evenimentul a fost anunțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Aprobarea a fost emisă de Comisia Europeană la data de 20 octombrie. Suma reprezintă prima tranşă de sprijin nerambursabil şi prima tranşă de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. În urma acestei decizii, suma primită de ţara noastră este de 2,6 miliarde de euro. Suma include și fondurile din prefinanţare deja primite de România.

„Este un moment prin care se confirmă efortul consolidat la nivel guvernamental, care s-a concretizat în îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate de România pentru ultimul trimestru al anului trecut şi transpuse în reforme de interes major pentru ţara noastră. Realist vorbind, este doar începutul unui lung drum pe care îl avem în faţă, dar care, dacă vom duce la bun sfârşit aspectele cheie din Plan, va însemna impulsionarea economiei şi generarea unui efect multiplicator solid pentru investiţiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, şcoli, infrastructura spitalicească şi tot ceea ce înseamnă consolidarea economiei româneşti”, a anunțat ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lovitură pe piața transferurilor! Mohamed Salah și-a ales noua echipă

Fostul star al lui Liverpool este foarte aproape să semneze cu Trabzonspor, unde ar urma să încaseze un salariu anual de 17 milioane de...

Trump avertizează Iranul: „Aceasta este ultima șansă pentru ei de a semna un acord bun”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis luni un nou avertisment Iranului și a afirmat că actuala rundă de negocieri reprezintă „ultima șansă” pentru...

Ce nu-ți spune niciun site oficial despre un cazinou

Dacă intri prima dată pe pagina principală a unui cazinou online, vei fi întâmpinat de elemente grafice atractive și de diverse promisiuni care sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă