4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăPoliticăVasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, nu are de gând să demisioneze

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, nu are de gând să demisioneze

Chiar dacă toată lumea îi cere demisia Ministrului Apărării, Vasile Dîncu, inclusiv președintele, premierul și colegii de partid, se pare că acesta nu are vreun gând în acest sens. Ba mai mult, afirmă pe Facebook că a fost la Bruxelles, alături de de ministrul apărării din Polonia, Mariusz Błaszczak, cu treabă la NATO.

„Vineri, la Bruxelles, alături de ministrul apărării din Polonia, Mariusz Błaszczak, am co-prezidat reuniunea în format București 9 (B9), organizată în marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, având ca invitați pe Secretarul american al apărării și Secretarul General NATO Jens Stoltenberg.

Redau mai jos, integral, declarația comună de la finalul reuniunii:

Noi, miniștrii apărării ai Poloniei și României, am co-prezidat reuniunea în format București 9, organizată în marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, având ca invitați pe Secretarul american al apărării și Secretarul General NATO. Am împărtășit preocupările noastre privind situația actuală de securitate și implicațiile recentelor acțiuni escalatorii ale Federației Ruse, procesul de mobilizare militară parțială și anexarea ilegală și ilegitimă a teritoriilor ucrainene și am condamnat bombardamentele masive executate de Rusia, așa cum a fost subliniat și în Declarația comună a celor nouă președinți ai formatului București 9, susținută și de Macedonia de Nord și Muntenegru, din 11 Octombrie 2022.

vasile dîncu
Sursa Foto – Facebook Vasile Dîncu / Laurențiu Tuloi

În urma Summit-ului B9 de la București și a Summit-ului NATO de la Madrid, de anul acesta, formatul B9 a continuat în mod activ sprijinirea deciziilor NATO și UE, inclusiv a celor referitoare la asistența pentru partenerul nostru ucrainean. Statele B9 rămân angajate în acordarea sprijinului politic și practic pentru Ucraina, în vederea consolidării capacității sale de apărare în fața agresiunii Rusiei. Adresăm rugămintea tuturor statelor membre NATO si UE, precum și partenerilor cu viziuni similare să-și mențină contribuția constantă la acest efort crucial și urgent.

Suntem angajati să continuăm implementarea deciziilor Summit-ului NATO de la Madrid privind întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și adaptarea pe termen lung a acesteia. Ne bazăm pe Aliați să continue implementarea angajamentelor asumate și să contribuie cu forțe suplimentare robuste, cu nivel ridicat de operativitate, pe Flancul Estic, care să poată fi redimensionate de la nivel grupurilor de luptă existente, până la nivel brigadă, la nevoie, susținute de forțe de întărire credibile și rapid dislocabile, cu echipament prepoziționat și capacitate consolidată de comandă și control. Operaționalizarea noilor Grupuri de Luptă rămâne o prioritate majoră, în vederea asigurării unei posturi aliate credibile, coerente și integrate. Legătura transatlantică rămâne indispensabilă pentru consolidarea unei posturi credibile de descurajare și apărare.

*****

Statele membre ale iniţiativei București (B9) sunt: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Ungaria,” a transmis Vasile Dîncu pe pagina sa de Facebook.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă