Alertă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Ioan din Galați, după ce au fost sesizate degajări de fum.
Potrivit ISU Galați, joi după-amiază, la 112 a fost primit un apel prin care s-a anunțat că iese fum din bucătăria spitalului.
La locul incidentului au fost trimise 2 autospeciale cu apă și spumă, 1 de descarcerare, 1 autoscară și două echipaje SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați, potrivit spotmedia.ro.
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Ioan din Galați s-au produs degajări de fum, iar tot etajul al doilea a fost evacuat
S-a decis evacuarea saloanelor de la etajul 2 al spitalului. În total, 85 de persoane – copii, părinți, personal medical – s-au autoevacuat. Nu au fost persoane intoxicate.
Degajare de fum la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iași
Fumul şi funinginea de la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi au provenit dintr-un coş de fum dezafectat care a fost curăţat de firma care se ocupă de reabilitarea clădirii.
Potrivit ISU Iaşi, un muncitor a inversat din greşeală sensul de evacuare al ventilatorului şi astfel fumul şi funinginea au ajuns în camerele tehnice şi ulterior în spaţiile comune ale clădirii.
„Spitalul de Copii se află într-un amplu proces de renovare. Constructorul a dorit să evacueze funinginea dintr-un coş de fum dezafectat. Accidental a fost inversat sensul de evacuare al ventilatorului iar funinginea a fost introdusă în camerele tehnice şi ulterior în spaţiile comune. Nu a fost incendiu. Nu au fost victime care să fie asistate medical. Nu au fost persoane intoxicate. La ultimul etaj nu au fost persoane evacuate. S-a intrat în saloane pentru a calma copii şi aparţinătorii care erau internaţi, cât şi cadrele medicale. S-au autoevacuat 50 de copii şi 150 de adulţi”, a informat Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt în cadrul ISU Iaşi, citat de Agerpres.
UPDATE, ora 11:40: Managerul Spitalului de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi, Alina Belu, a explicat că fumul care a fost semnalat în această dimineaţă în imobil a venit dintr-o zonă care face legătura între două corpuri ale spitalului şi a afectat parterul clădirii, acolo unde se fac internările de zi, dar şi etajele I, II şi III.
Potrivit sursei citate, în acea zonă se fac lucrări de reabilitare şi modernizare a clădirii.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!