4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUraganul Ian a ajuns aproape de Florida

Uraganul Ian a ajuns aproape de Florida

Uraganul Ian a atins uscatul miercuri la vest de Florida ca uragan de categoria 4, pe scara Saffir-Simpson (ce include cinci trepte), a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane din SUA (NHC), relatează AFP.

Ian, descris ca un uragan „extrem de periculos”, cu vânt ce atinge o viteză de până la 240 km/h, a atins uscatul de-a lungul coastei Cayo Costa la ora locală 15:05 (19:05 GMT), potrivit unei alerte de la NHC, cu sediul în Miami.

Uraganul Ian a provocat deja „furtuni şi inundaţii catastrofale” în Florida, a indicat NHC.

Impactul uraganului de categoria 4 era iminent pe coasta de vest a peninsulei Florida, serviciile meteorologice ale ţării avertizând că furtuna va fi „istorică”, potrivit agerpres.ro.

Uraganul Ian a atins statul Florida din SUA, ce ar putea avea un impact devastator, punând vieți în pericol

Potrivit preşedintelui american Joe Biden, Ian „ar putea fi un uragan foarte violent, cu un impact devastator şi care să pună vieţi în pericol”.

Liderul de la Casa Albă a aprobat deja un ajutorul federal de urgenţă pentru 24 din cele 67 de comitate din Florida.

Potrivit Pentagonului, 3.000 de membri ai Gărzii Naţionale sunt mobilizaţi în Florida şi alţi 1.800 se află în drum către statul american.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă