16.3 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăInternaționalPE şi-a început noua legislatură

PE şi-a început noua legislatură

În jur de 10.000 de manifestanţi cu drapele catalane au protestat în faţa sediului PE, în sprijinul a trei deputaţi secesionişti, printre care Carles Puigdemont, care au fost împiedicaţi de autorităţile spaniole să-şi preia mandatele.

Şedinţa a început în sunetele ‘Odei Bucuriei’, sfidată ostentativ de deputaţii Partidului Brexit al lui Nigel Farage. Rugaţi să se ridice în picioare în timpul imnului european, ei au făcut acest lucru, dar s-au întors cu spatele la sală.

Principala misiune a sesiunii inaugurale va fi alegerea noului preşedinte al PE, care va permite aşezarea uneia din piesele ‘puzzle’-ului numirilor la vârful principalelor instituţii europene.

Alegerea succesorului lui Antonio Tajani (PPE), ce urma să aibă loc marţi, a fost amânată până miercuri, pentru a le permite liderilor statelor UE să se pună de acord asupra împărţirii funcţiilor respective.

Eurodeputata ecologistă Ska Keller şi-a anunţat deja intenţia de a intra în cursă. Compatriotul său, germanul Manfred Weber, liderul grupului PPE, cel mai important din parlament, ar putea să se lanseze în competiţie dacă se va confirma că a pierdut şansele de a obţine preşedinţia PE.

Candidaturile pot fi depuse până la ora 20:00 GMT.

Întrucât Brexitul nu s-a produs încă oficial – noua dată-limită fiind 31 octombrie -, în parlamentul de la Strasbourg sunt prezenţi şi 73 de deputaţi britanici (din totalul de 751), printre care eurofobul Nigel Farage, al cărui Partid Brexit este, cu 29 de europarlamentari, chiar partidul naţional cu cea mai mare delegaţie.

Britanicii vor ocupa locurile în mod provizoriu până la concretizarea Brexitului, după care 27 de mandate vor fi redistribuite între alte state membre, iar celelalte 46 vor fi păstrate pentru eventuale noi extinderi ale UE.

‘Nu ar trebui să ne aflăm aici, dar, de fapt, nu sunt foarte furios pe UE sau pe Michel Barnier’, negociatorul-şef european pentru Brexit, ‘ei şi-au făcut munca’, a declarat Farage. ‘Clasa politic britanică este cea care şi-a lăsat baltă poporul’, a adăugat el, înainte de a-şi ocupa locul în hemiciclul de la Strasbourg.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă are un plan pentru relansarea industriei românești: „România produce”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că i-a cerut ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să prezinte şi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL planul...

BEC: Candidaturile și listele cu susținători pentru alegerile prezidențiale se depun până pe 5 octombrie

Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Preşedintelui României din 2024 a decis, marţi, că, până la 5 octombrie, ora 24,00, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor...

Parlamentul Georgiei interzice prin lege propaganda LGBT

O lege împotriva propagandei LGBT a fost adoptată de Parlamentul Georgiei, marți. Este legea supra "valorilor familiale şi protecţiei minorilor", inspirată de legislația rusească...
Ultima oră
Pe aceeași temă