13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDe ce pierde Cluj-Napoca peste 33 de milioane de euro în fiecare...

De ce pierde Cluj-Napoca peste 33 de milioane de euro în fiecare lună

„Lipsa studenţilor din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieţii economice a oraşului, arată un studiu realizat de cercetătorii Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Aproximativ 33,4 milioane de Euro sunt cheltuiţi lunar în Cluj-Napoca de către studenţi, în perioadele în care aceştia sunt prezenţi fizic la facultate,” se arată într-un comunicat trimis, luni, de UBB.

Estimarea este făcută pe baza studiului de impact în economia oraşului Cluj-Napoca a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). Estimarea contribuţiei UBB în economia locală este realizată prin prisma cheltuielilor generate de prezenţa universităţii în Cluj-Napoca, o imagine statică a impactului prezenţei universităţii în oraş în termeni de bani aduşi în economia municipiului – un impact pe termen scurt, pe partea de cerere. Autorii studiului arată că, de fapt, sunt subestimate şi aceste cifre referitoare la aportul studenţilor la economia oraşului.

Pornind de la estimările cheltuielilor studenţilor UBB în 2015, ajustate în funcţie de numărul studenţilor UBB în anul academic 2019/2020, rata inflaţiei şi extrapolate la numărul total al studenţilor din toate cele 11 universităţi clujene (6 universităţi publice şi 5 universităţi private), rezultatele studiului realizat de prof. univ. dr. Dan Lazăr (prorectorul UBB pentru finanţare, digitalizare şi relaţia cu studenţii) şi Andrei Chircă sugerează că totalul cheltuielilor lunare ale studenţilor sunt de 33.390.572 Euro (161.513.536 lei).

Această sumă rămâne subestimată, deoarece în estimările iniţiale au fost incluse doar cheltuielile studenţilor înscrişi la forma de învăţământ la zi, la nivel licenţă, master şi doctorat (fără a fi incluse persoanele înscrise la studii postuniversitare şi gradele didactice). De asemenea, cei 7,5 milioane euro cheltuiţi de vizitatorii studenţilor UBB în Cluj-Napoca în 2015 pot reprezenta o pierdere lunară de 625.000 EUR. Un alt factor subestimat este raportul dintre studenţii străini – categoria cu cel mai mare buget de cheltuieli – în alte universităţi decât UBB. În medie, proporţia studenţilor străini în totalul populaţiei studenţeşti din Cluj-Napoca este de aproximativ 7%.

De asemenea, studiul relevă că într-un an, cheltuielile studenţilor UBB se ridică la peste 141 de milioane de euro.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă