7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăTechCum știi că telefonul tău a fost virusat?

Cum știi că telefonul tău a fost virusat?

Asemenea laptopurilor, desktopurilor sau a oricăror alte dispozitive care au acces la internet, și telefoanele noastre pot fi vulnerabile în fața virușilor.

Așa că smartphone-urile, care s-au transformat într-un asistent personal pentru fiecare dintre noi, pot fi lipsite de apărare, în lipsa unui antivirus, în fața unor atacuri de tip malware. Telefoanele, mai exact softul acestora, pot fi atacate de la distanță prin intermediul unor programe de tip spyware, adware sau ransomware. 

Din păcate, dacă nu ești foarte pasionat de tehnologie, e posibil nici să nu-ți dai seama când descarci un virus pe telefon. Iar asta pentru că, de cele mai multe ori, hackerii pot crea un virus care seamănă aproape perfect cu o interfață care îți este deja cunoscută sau cu o aplicație în spatele căreia se ascunde un program care să-ți copieze informații personale sau să-ți distrugă complet dispozitivul.

Totuși, există câteva semne care ți-ar putea da de gândit în acest sens. Altfel spus, e posibil să recunoști când telefonul a fost virusat și poți lua măsuri, cât încă nu e prea târziu.

Am stat de vorbă cu specialiștii de la Flip.ro, care ne-au spus care sunt cele șase semne care îți pot arăta că smartphone-ul tău a fost virusat. Iată care sunt acelea.

Primești mesaje pop-up pe care nu le poți închide

Dacă deschizi o aplicație pe care ai descărcat-o nu demult în telefon, iar ecranul acestuia este invadat de reclame sau orice alt tip de mesaje de tip pop-up pe care nu le poți nicicum închide, e foarte posibil ca smartphone-ul tău să fie infectat. Cel mai probabil, vorbim de un adware.

Primul și cel mai important lucru pe care îl poți face în această situație este să NU apeși pe niciuna dintre reclamele care ți-au inundat display-ul. Asta pentru că, deseori, programele adware pot ascunde viruși de tip malware. Aceștia din urmă îți pot fura datele personale sau pot ajunge la datele tale bancare. De aici și până la golirea conturilor nu mai e decât un pas pe care, suntem convinși, nu vrei să-l faci.

Telefonul se descarcă mai repede, brusc

Dacă folosești un telefon pe care l-ai cumpărat mai demult, e normal ca sănătatea acestuia să scadă în timp, așa că nu ar fi cazul să-ți faci griji în cazul în care nu vezi vreo diferență remarcabilă de la o zi la alta.

Dacă însă acumulatorul smartphone-ului pare că se scurge văzând cu ochii, deși, cu câteva zile sau ore înainte nu se întâmpla asta, e foarte posibil ca dispozitivul pe care îl ții în mână să fie controlat de la distanță printr-un malware. 

Acesta va dicta telefonului să execute tot felul de comenzi în fundal, lucru care va duce automat la descărcarea rapidă a bateriei acestuia. 

Telefonul se supraîncălzește

Dacă nu-ți aduci aminte să-l fi lăsat la soare, dacă nu te-ai jucat pe el ori dacă nu folosești un încărcător care nu e original, telefonul tău nu ar avea niciun motiv să se supraîncălzească. Așa că, dacă îl simți fierbinte la atingere, e posibil ca reacția să vină din cauza contactului cu un malware. Programul-virus va suprasolicita, din spate, procesorul telefonului, ceea ce va duce la înfierbântarea dispozitivului. 

În această situație, tehnicienii recomandă deconectarea imediată a telefonului de la cablul de alimentare, dacă este cazul, sau închiderea completă a dispozitivului. Lăsat nesupravegheat, un telefon încins se poate defecta iremediabil sau poate provoca daune ori chiar victime, dacă stârnește vreun incendiu. 

Telefonul se mișcă greu

Și aici, ca și în cazul în care telefonul se descarcă cu o viteză accelerată, e cazul să iei măsuri doar dacă observi că telefonul devine brusc mai leneș decât de obicei. Dacă folosești un smartphone mai vechi de 4-5 ani, e posibil ca efectuarea lentă a comenzilor pe care le dai să fie cauzată de îmbătrânirea dispozitivului sau de lipsa unui update de software.

Dacă însă telefonul e la zi cu toate noutățile, dar pare că se „îneacă”, e posibil să fie vorba, din nou, de un malware. Virusul va suprasolicita componentele telefonului, ceea ce va duce la o încetinire în executarea comenzilor. 

Telefonul pierde des semnalul sau conexiunea la Wi-Fi

Ai observat în ultima vreme cum majoritatea sau toate apelurile tale se întrerup în mijlocul conversației? Ori poate ai sesizat că pierzi conexiunea la internet pe telefon, fără să existe o cauză concretă pentru asta? Cei care folosesc aceeași rețea de telefonie sau internet nu se plâng niciodată de instabilitate, dar tu observi tot mai des cum te deconectezi?

Cauza ar putea fi expunerea în fața unui virus de tip malware. Așa că, după ce ai exclus varianta demagnetizării cartelei GSM, e bine să cauți printre aplicațiile din telefon. S-ar putea să ai o surpriză. (vezi următorul paragraf)

În telefon găsești o aplicație pe care nu ai descărcat-o

Chiar dacă hackerii leagă, de cele mai multe ori, un virus de o aplicație, există posibilitatea ca malware-ul care ajunge să-ți controleze telefonul să fie o aplicație de sine stătătoare. Deschide meniul telefonului și vezi dacă nu cumva, printre toate cele pe care știi că le-ai downloadat, nu e strecurată și vreuna de care nu-mi amintești nimic.

În cazul în care găsești o aplicație de acest tip, e foarte important să nu o deschizi, dar nici să n-o dezinstalezi. Indicat ar fi să resetezi chiar atunci telefonul la setările din fabrică. Cum faci acest lucru? Foarte simplu.

În cazul în care folosești un iPhone, accesează Settings (Setări) > General > Reset (Resetare) și șterge complet memoria dispozitivul. Dacă ai un telefon Samsung, deschide Settings (Setări) > General > Reset (Resetare) > Factory Data reset (Resetare date din fabrică).

Dacă vrei să eviți să fii victima unui atac cibernetic, ai mare grijă ce descarci în telefon. De asemenea, fii atent atunci când oferi permisiuni aplicațiilor pe care le downloadezi, adică acele butoane de Next, Next, Next, apăsate fără să citești condițiile explicate. Nu în ultimul rând, folosește un antivirus pentru telefon, pentru a-ți ști mereu datele personale, informațiile bancare sau simplele amintiri, atât de importante pentru tine, în siguranță.

Tu ai avut vreodată probleme cu telefonul din cauza unui virus?

Cele mai citite

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă