26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăPoliticăMarius Budăi e de acord cu o majorare a salariului minim

Marius Budăi e de acord cu o majorare a salariului minim

Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim, pentru că în România nu se poate trăi cu salariul minim, a declarat, sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru Digi24.

„Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim. Înţeleg ceea ce spune mediul de afaceri dar trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să-şi plătească utilităţile, să-şi ducă copiii la şcoală şi să-şi hrănească copiii. Am pornit în această săptămână în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii discuţii cu mediul de afaceri şi cu angajaţii, cu partenerii sociali”, a precizat Budăi, conform agerpres.ro.

O majorare a salariului minim ar urma să fie luată astfel încât să poată fi aplicată cu data de 1 ianuarie 2023

El a menţionat că ulterior discuţiile se vor muta în Consiliul Naţional tripartit, unde este şi premierul şi miniştrii, astfel încât să poată fi luată o decizie care să fie predictibilă, de la 1 ianuarie.

„Nu intervenim din timpul anului, pentru a se putea construi şi bugetele pe anul următor şi planurile de business pe anul următor. Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 (salariul minim, n.r.), cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu. Este clar un impact pozitiv şi asupra angajaţilor şi chiar a angajatorilor, pentru că şi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă. În România nu se poate trăi cu salariul minim”, a subliniat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...
Ultima oră
Pe aceeași temă