Strada Dezrobirii leagă Strada Uverturii de Bulevardul Iuliu Maniu (una dintre cele mai aglomerate artere de circulație din București), iar Strada Moinești leagă același bulevard de Bulevardul Timișoara.
Pe lângă numărul ridicat de autovehicule ce tranzitează zilnic zona, traficul este adesea îngreunat și de lucrările realizate de administrația publică locală la rețeaua de termoficare.
De peste trei ani, din 2018 și până în prezent, RADET, Compania Termoenergetica și firme cărora le-au fost subcontractate lucrări înlocuiesc conducte de termoficare pe cele două străzi menționate, dar cetățenii din zonă tot nu au căldură constant în sezonul rece, dar plătesc facturi mari.
Tot nu e gata
Mai mult, potrivit unui răspuns oficial al PMB, adresat “România liberă”, lucrările la rețeua de termoficare de pe Moinești și Dezrobirii vor continua.
Lucrările au fost executate pe tronsoane diferite, în mai multe etape, de către angajații proprii ai regiei/companiei și de angajații firmelor terțe, precizează PMB.
Banii sparți pe țevi
Începând cu 2018 și până în prezent, intervențiile de pe străzile Moinești și Dezrobirii au fost realizate de personalul angajat al RADET/CMTEB și de firmele externe desemnate câștigătoare în urma licitațiilor organizate de regia autonomă, potrivit răspunsului Primăriei Capitalei.
“S-a optat pentru varianta firmelor terțe, deoarece echipele proprii ale CMTEB sunt în principal angrenate, în funcție de urgențe și necesități, în lucrările de remediere a avariilor. De asemenea s-a optat pentru această variantă pentru reducerea timpului de realizare a lucrării și pentru micșorarea gradului de disconfort resimțit de clienți, având în vedere lungimea mare a rețelei. Conducta din strada Moinești a fost dată în funcțiune în anul 1982, iar pentru cea din strada Dezrobirii, anul punerii în funcțiune este 1979”, ne-a mai explicat PMB.
Potrivit aceleiași surse, pentru strada Moinești, personalul angajat al CMTEB – Secția LOT Reparații – a înlocuit 818.42 de ml de țeavă cu diametrul de 800 mm (în 2019 –570 ml și 248.42 ml în 2020) și alți 302.52 ml de țeavă cu diametrul 1000 mm, în anul 2020.
Pe strada Dezrobirii, personalul angajat al RADET a înlocuit în anul 2018 o lungime de 443 ml de țeavă cu diametru de 700mm.
În 2020, pe strada Moinești au fost efectuate lucrări cu terți prin care au fost înlocuiți 712 ml de țeavă cu diametrul 1000 mm. În cadrul acestor lucrări au fost realizate înlocuirile de subtraversare a căii ferate (374 ml) și a Bulevardului Iuliu Maniu ( 338 ml).
Pe această stradă, în 2021, se vor relua lucrările cu terți, care presupun înlocuirea a aproximativ 280 ml de conductă cu diametrul de 1000mm.
Pe parcursul anului 2021, sunt programate încă două lucrări de înlocuire a conductei pe strada Dezrobirii, care vor totaliza o lungime de aproximativ 900 ml de conductă cu diametru de 800mm. Aceste lucrări vor fi executate tot prin forțe proprii, respectiv de către angajații companiei.
Suplimentar față de aceste lucrări programate, în intervalul 2018-2020, s-a intervenit punctual pentru lucrări de remediere a mai multor avarii.
Conducta din strada Moinești a fost dată în funcțiune în anul 1982, iar cea din strada Dezrobirii, în 1979.
Pe strada Moinești au fost înlocuiți 1.014,52 ml de conductă cu diametrul 1000mm și 818,42 ml de conductă cu diametrul de 800 mm.
Pe strada Dezrobirii au fost înlocuiți 443 ml de conductă cu diametrul de 700 mm.