Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna (USR) susţine că, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis ”tace înţelept”, „mega-coaliția” aflată la guvernare nu funcţionează, deşi este nevoie de asumare şi de măsuri foarte certe.
„Această mega-coaliţie – de care preşedintele Klaus Iohannis, care tace înţelept, această înţelepciune cu care preşedintele aproape sufocă România – nu funcţionează într-o situaţie ca aceasta, în care este nevoie de asumare şi de măsuri foarte certe; ele nu se întâmplă”, a afirmat deputatul USR, sâmbătă, la Timişoara.
Într-o conferinţă de presă, Dan Barna a susţinut că ceilalţi preşedinţi europeni, spre exemplu cel al Franţei, au întâlniri cu oameni de afaceri, dezbateri, iar preşedintele Klaus Iohannis „continuă cu acea politică a absenţei neimplicate şi a nepăsării consistente, care în vremuri de pace era tolerată sub formă de umor amar”.
În problema crizei energetice, Dan Barna spune că scuza potrivit căreia „este un context internaţional” nu ne ajută cu nimic, pentru că felul în care Guvernul României decide să procedeze nu face decât să ne menţină în cea mai dificilă dintre situaţii, dovadă fiind faptul că „mai multe zile am avut cea mai scumpă energie din Europa”, ceea ce, în opinia sa, arată că măsurile luate de Executiv sunt nefuncţionale, potrivit agerpres.ro.
Dan Barna spune că Iohannis tace înțelept, în timp ce mega-coaliția se macină încet-încet, o nouă moțiune împotriva ministrului Energiei fiind depusă de USR
El a susţinut că, în chestiunea energiei, USR a atenţionat de aproape un an că soluţia necesară este reducerea TVA de la 19% la 5%, aşa cum în această perioadă au făcut şi alte ţări din UE, dar Guvernul refuză să adopte această măsură pentru că „preferă să îşi mărească bugetul pe spinarea companiilor şi a cetăţenilor din România”.
Dan Barna a reamintit că USR a depus deja o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei.
„PSD are şansa de a vota moţiunea împotriva ministrului Energiei şi să aducă un ministru competent. Mă bazez pe voturile oricărui parlamentar care înţelege că, dacă România continuă cu Virgil Popescu, impactul asupra economiei şi al societăţii va fi unul dramatic”, a punctat Barna.
Cât priveşte domeniul Educaţiei, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor precizează că singura şansă este venirea unui nou ministru, competent. „Ministrul Câmpeanu trebuie să plece, pentru că a eşuat în încă o reformă a Educaţiei pe care de 30 de ani o tot face această ţară”, a spus Barna.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!