Rata de infectare cu virusul Covid a ajuns, marți, 23 martie, în București, la 6,22 la mie, depășind pentru prima dată pragul de 6 la mie, dincolo de care se așteaptă instituirea carantinei.
Situația cea mai gravă e în Sectorul 1, unde rata de infectare depășește 8 la mie. Situația cea mai bună o are Sectorul 3, unde rata de infectare depășește, foarte puțin, 5 la mie.
Premierul Cîțu anunța încă de ieri că azi la ora 15 are programată o conferință cu reprezentanți ai Asociației Municipiilor din România, apoi o discuție cu șefii de Consilii Județene, în care se discută mai ales despre măsurile de combatere a pandemiei.
Pentru București, toți oficialii români au spus că fac tot posibilul pentru a evita declararea carantinei.
În contextul creșterii ratei de infectare la 6,22 la mie, ministrul Educației i-a transmis un mesaj, marți, ministrului Sănătății, în care îi cere să permită, în ciuda acestei situații de criză sanitară, să se continue cursurile cu prezență fizică în școli, în aceleași condiții ca în ziua de luni. Este vorba așadar de cursuri cu prezență fizică pentru elevii din clasele primare (I – IV), pentru cei din clasele terminale (clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a), pentru simularea și pentru desfășurarea examenelor naționale, precum și pentru elevii care participă la ore remediale.
Drept urmare, Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății a fost modificat marți, în sensul că el prevede acum că în școli se defășoară cursuri cu prezență fizică până la declararea carantinei. Anterior, acest Ordin prevedea că în școli se țin cursuri până la pragul de infectare de 6 la mie (prag care în București este depășit).
“Nu se închid școlile, școlile rămân în continuare, nici la Timișoara nu s-au închis școlile”, a declarat, tot marți, premierul Florin Cîțu. El a precizat din nou că, în opinia lui, “carantina totală nu reprezintă o soluție”.