6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialSindicatul TAROM anunță că va intra în grevă în luna august

Sindicatul TAROM anunță că va intra în grevă în luna august

Sindicatul din cadrul companiei TAROM a transmis că va intra în grevă în luna august, începând cu data de 23.

Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

„Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat.

Sindicatul TAROM va face grevă începând cu data de 23 august 2022, după ce negocierile începuseră în 23 iunie 2022

Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.

„Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, se menţionează în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până la data transmiterii comunicatului conducerea societăţii nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate de SUT, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.

„Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicat.

Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Unde votezi? Reguli generale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

Regulile generale prevăd că fiecare alegător votează la secția arondată domiciliului sau reședinței Pentru a afla secția la care sunt înregistrați, cetățenii pot utiliza aplicația...
Ultima oră
Pe aceeași temă