11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăMai multe alerte cu bombă au fost la Chișinău în cursul zilei...

Mai multe alerte cu bombă au fost la Chișinău în cursul zilei de luni

Nouă alerte cu bombă au fost luni dimineață la Chișinău. Au fost vizate Aeroportul, Curtea de Apel, anumite spitale, dar și centre comerciale. În capitala Republicii Moldova, alertele cu bombă sunt la ordinea zilei de mai bine de o lună de zile.

Din fericire, toate false. Dar suficiente pentru a destabiliza activitatea instituțiilor vizate și nu numai.

Cele mai frecvente alerte au vizat Aeroportul Internațional Chișinău. Majoritatea au venit pe mail, dar unele amenințări au fost și prin telefon. Analistul Valeriu Pașa, expert al comunității Watchdog Moldova, spune la Europa FM:

„Asta dă peste cap lucrul multor instituții și servicii publice, se amână sentințe de judecată, este periclitat lucrul Aeroportului Internațional, tot felul de instituții sunt periodic evacuate și oamenii nu-și pot face treaba, cetățenii nu reușesc să-și rezolve problemele”, potrivit europafm.ro.

Mai multe alerte cu bombă au vizat capitala Republicii Moldova, Chișinău, autorii nefiind încă depistați

În plus, se adaugă panică, pe fondul războiului din Ucraina. Autorii nu au fost depistați. Însă:

„Autoritățile dau de înțeles că aceste mesaje anonime sunt transmise de pe teritoriul Federației Ruse și parțial Belarus. În același timp, sursele de dezinformare finanțate de Federația Rusă au încercat să dea vina pe Ucraina. Clar face parte dintr-un scenariu mai amplu, poate de testare a rezilienței Republicii Moldova, plus hărțuire. Este tipic pentru Federația Rusă.”

Premierul Natalia Gavriliță a declarat recent că alertele repetate ar avea ca scop oprirea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Cine a dat alertele false cu bombă de la Chișinău

Alertele false cu bombă, anunţate în ultimele săptămâni atât la Chişinău, cât şi pe întreg teritoriul Republicii Moldova ar fi fost organizate de un grup de persoane care şi-ar dori să provoace nelinişte în societate, potrivit Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS), informează luni Ziarul de Gardă.

Forţele de ordine susţin că nu consideră ‘deloc întâmplătoare’ alertele privind atentatele teroriste cu bombă în perioada în care Republica Moldova a primit statutul de ţară candidată la UE şi în contextul actualului ‘vector de dezvoltare externă’.

În dosarul privind alertele false figurează mai mulţi suspecţi – atât de pe teritoriul republicii, cât şi de peste hotare – iar acţiunile acestora ar fi fost ‘dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acţiuni de destabilizare şi creare a neliniştii în societate’, potrivit informaţiilor grupului de anchetă.

‘Astfel, în cadrul dosarului sunt analizate şi evoluţiile la nivelul statului în diverse domenii – acordarea statutului de stat candidat în Uniunea Europeană, ajutoare pentru diverse categorii, vectorul de dezvoltare externă vs ameninţările tot mai frecvente, împrejurări care în una din versiunile anchetei nu este considerată deloc întâmplătoare’, potrivit unui comunicat al PCCOCS, conform agerpres.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă