3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalFRF a anunțat încetarea colaborării cu selecționerul Florin Bratu. Cum este explicată...

FRF a anunțat încetarea colaborării cu selecționerul Florin Bratu. Cum este explicată decizia

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, încheierea contractului cu selecţionerul reprezentativei Under 21 Florin Bratu, precizând totodată că decizia de a nu prelungi înţelegerea a fost luată de comun acord de cele două părţi.

„Federaţia Română de Fotbal şi selecţionerul Florin Bratu au convenit, de comun acord, să nu prelungească colaborarea. Federaţia Română de Fotbal îi mulţumeşte lui Florin Bratu pentru activitatea sa la echipa naţională a României U21 şi îi urează mult succes în cariera de antrenor”, se menţionează pe site-ul citat.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, în urma consultărilor din cadrul Comisiei Tehnice, va înainta în perioada următoare preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, propunerea pentru viitorul selecţioner al naţionalei de tineret a României.

Stoichiţă a declarat că Bratu a reuşit totuşi să implementeze lucruri pozitive la selecţionata U21 în ciuda unor rezultate „mai puţin bune”.

„Îi mulţumim lui Florin Bratu pentru întreaga activitate, a preluat echipa naţională de tineret într-un moment important, în perioada de pregătire a unui Campionat European de mare impact pentru această generaţie, pentru fotbalul românesc, şi, în ciuda unor rezultate mai puţin bune, consider că a reuşit să implementeze multe lucruri pozitive în mandatul său. Chiar dacă drumurile noastre se despart momentan, sunt sigur că Florin va rămâne unul dintre marii susţinători ai ‘tricolorilor’ pe mai departe. Îi urez mult succes în carieră, pentru că ştiu că este un antrenor talentat care poate influenţa în bine cariera multor jucători”, a explicat Stoichiţă.

La rândul său, Florin Bratu, s-a arătat mândru de faptul că a avut şansa să conducă naţionala de tineret a României.

„Sunt fericit pentru că am avut onoarea de a reprezenta din nou România. Este foarte greu de reprodus în cuvinte emoţia şi energia pe care o ai atunci când ţi se cântă imnul României. Am avut parte de un drum şi o experienţă frumoasă, cu care mă voi mândri mereu. Le mulţumesc jucătorilor pentru cum au răspuns prezent la convocări şi de modul în care am lucrat împreună. Avem o generaţie extraordinară, cu foarte mult potenţial, şi care cred că ne va reprezenta cu succes la turneul final. Mulţumesc suporterilor, ei sunt motorul cel mai important al echipelor naţionale şi mă bucur că le-am simţit căldura şi încurajările la fiecare partidă. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc staff-ului pentru colaborare şi pentru energia pe care a pus-o la dispoziţia echipei naţionale”, a spus Bratu.

În vârstă de 42 de ani, Florin Bratu a preluat în august 2021 selecţionata de tineret a României pe care a condus-o în 8 meciuri de pregătire. În aceste întâlniri, România U21 a înregistrat 2 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri.

Citește și:

Cupa Mondială 2022 va începe cu o zi mai devreme

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...
Ultima oră
Pe aceeași temă