24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSocialEducațieUSR cere retragerea legilor educaţiei

USR cere retragerea legilor educaţiei

USR a cerut, prin vocea preşedintelui de partid, Cătălin Drulă, retragerea legilor educaţiei, susţinând că acestea trebuie făcute după principii care să asigure educaţia copiilor.

„Partidul-stat PSD-PNL vrea control total pe şcoli şi universităţi şi propune nişte legi îmbâcsite pentru a masca adevăratul scop al întregii operaţiuni: spălarea plagiatului lui Nicolae Ciucă”, acuză preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-un comunicat de presă, susţinând că nimic altceva nu contează pentru actuala conducere a Executivului, argumentând că „aceste legi trebuie retrase imediat şi refăcute după principii care să asigure educaţia copiilor noştri”. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Anthony Fauci a invocat Al Cincilea Amendament în timpul audierii privind originile COVID-19. Rand Paul l-a acuzat de refuzul de a coopera

Fostul director al Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA (NIAID), dr. Anthony Fauci, a refuzat să răspundă întrebărilor senatorilor în timpul...

FCSB joacă pentru milioane de euro! Returul cu Auda poate decide viitorul european

FCSB are nevoie de o victorie în deplasarea cu FK Auda pentru a rămâne în cursa calificării în grupele Conference League și pentru a...

A murit Glen Hansard, câștigător al premiului Oscar. Artistul irlandez și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă

Lumea muzicii este în doliu după moartea lui Glen Hansard, muzicianul și actorul irlandez recompensat cu Premiul Oscar pentru piesa „Falling Slowly”. Artistul avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă